Victor Osipov: În aprilie vor fi reluate negocierile în formatul 5+2

  • 04 Aprilie 2015 11:27
Victor Osipov: În aprilie vor fi reluate negocierile în formatul 5+2

Negocierile privind conflictul transnistrean în formatul 5+2 vor fi reluate în data de 21 aprilie, la Viena. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Victor Osipov, transmite IPN.

Oficialul este de părerea că la 21 aprilie va fi doar dat startul negocierilor și nu se va lua nici o decizie importantă. „Deocamdată, nu avem pe masă o soluție. Noi încă nu avem cel puțin o discuție consistentă. Oricum, este un pas important. Vom începe să negociem”, a spus Osipov.
 
Osipov a precizat că negocierile Chișinăului cu reprezentanții Tiraspolului adeseori sunt blocate de către partea transnistreană, care pune accent doar pe probleme secundare. „De exemplu, Transnistria se confruntă cu o criză economică majoră. Spre regret, cei de la Tiraspol adesea fac abstracție de problemele economice. Pe noi însă ne interesează cum să rezolvăm problemele oamenilor pe ambele maluri ale Nistrului”, a precizat vicepremierul.
 
„O problemă destul de sensibilă pe care o scoate în prim plan partea transnistreană ține de dosarele penale pe care o parte le-a intentat unor persoane care locuiesc în cealaltă parte. De exemplu, Procuratura moldovenească a intentat mai multe dosare unor funcționari din stânga Nistrului pentru lipsirea intenționată de proprietate. Este vorba de proprietarii de terenuri din raionul Dubăsari, care nu sunt lăsați de către forțele transnistrene să-și prelucreze loturile și să recolteze roada, iar Guvernul de la Chișinău a suportat prejudicii de 12 milioane de lei pentru a le achita despăgubiri. Le-am explicat celor de la Tiraspol că Guvernul nu are dreptul că intervină în activitatea procuraturii și a altor organe de drept, ținând cont de separarea puterilor, dar dacă proprietari vor fi lăsați să-și cultive loturile, va dispărea motivul pentru care au fost intentate dosarele. De asemenea, avem problema școlilor cu predare în grafie latină”, a spus vicepremierul.
 
Potrivit lui Osipov, după declanșarea războiului din Ucraina mai multe state din vecinătate și-au arătat interesul pentru soluționarea diferendului transnistrean.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
13,29
Cer fragmentat
Umiditate:86 %
Vint:6,69 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău