Ursula von der Leyen o felicită pe Maia Sandu: ''UE este pregătită să sprijine R.Moldova''

  • 16 Noiembrie 2020 13:41
Ursula von der Leyen o felicită pe Maia Sandu: ''UE este pregătită să sprijine R.Moldova''

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat-o luni pe Maia Sandu pentru succesul din al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, spunând că victoria este "un apel clar pentru combaterea corupției și restabilirea respectării statului de drept", scrie Agerpres.

"Victoria dumneavoastră este un apel clar pentru combaterea corupției și restabilirea respectării statului de drept - calea spre un viitor prosper", a scris Ursula von der Leyen în engleză pe contul său de Twitter, începându-și mesajul prin a-i transmite Maiei Sandu "felicitări" în limba română.

"UE este pregătită să sprijine Moldova", și-a încheiat președinta germană a Comisiei Europene mesajul de felicitare.

Candidata pro-europeană a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică din Republica Moldova, cu 57,75% din voturi, față de 42,25% obținute de socialistul Igor Dodon.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău