Delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control denunță noi intenții de destabilizare a situației în zona de securitate

  • 18 Mai 09:25
Delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control denunță noi intenții de destabilizare a situației în zona de securitate

Componenta Federației Ruse din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii a informat că, în perioada 17 mai – 17 iunie curent, intenționează să efectueze manevre de verificare, prin mișcare, a capacităților tehnicii blindate staționate la posturile de pacificare din zona de securitate. Anunțul a venit la câteva ore după încheierea ședinței Comisiei Unificate de Control, la care nu a fost abordat subiectul respectiv, informează Moldpres.

O notificare în acest sens a fost recepționată în seara zilei de 16 mai curent de Comandamentul Militar Întrunit.

„Delegația Republicii Moldova condamnă asemenea „inițiative” inoportune în contextul situației regionale de securitate, dar și abuzive, având în vedere că nu au obținut aprobarea Comisiei Unificate de Control. Recurgerea demonstrativă și repetată la astfel de acțiuni necoordonate este o dovadă în plus de încălcare brutală a principiilor misiunii de menținere a păcii pe râul Nistru”, a comunicat Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.

De asemenea, Delegația Republicii Moldova atenționează despre „posibilele consecințe nedorite ale acestor acțiuni provocatoare și cheamă toate componentele Forțelor Mixte de Menținere a Păcii să renunțe la punerea lor în aplicare, în vederea evitării destabilizării situației în zona de securitate”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău