Va fi semnat contractul pentru construcția Autostrăzii Unirii

  • 18 Mai 09:50
Va fi semnat contractul pentru construcția Autostrăzii Unirii

Autostrada A8 va face legătura între România și Republica Moldova, constituind o adevărată premieră pentru ambele state. În luna iunie a acestui an va fi semnat contractul pentru construcția podului peste râul Prut, la Ungheni. Despre aceasta a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului român al Transporturilor, în urma unei reuniuni la Ungheni a responsabililor pentru construirea acestui pod, relatează IPN cu referință la Bugetul.ro.

Cu o lungime de 260 de metri, podul va fi construit conform standardelor unei autostrăzi și va reprezenta prima conexiune de acest tip între România și Republica Moldova. Durata contractului va fi de 24 de luni, dintre care 6 luni sunt alocate pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 156 milioane lei românești, fără TVA, prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europei CEF.

Demnitarul a precizat că se ia în calcul și construirea unui singur punct vamal pe teritoriul României, unde vor activa autoritățile ambelor țări. El a subliniat că podul de la Ungheni este parte a proiectului Autostrăzii A8, incluzând și un punct de trecere a frontierei, interconectând infrastructurile rutiere dintre cele două state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău