Săptămâna într-o oră din 25 noiembrie 2016

  • 25 Noiembrie 2016 20:12
0%
00:00:00
00:00:00

Cele mai importante evenimente ale săptămânii:

Parlamentul a adoptat vineri, 25 noiembrie, o inițiativă de modificare a Constituției care prevede schimbarea procedurii de numire a procurorului general. Acesta va fi numit de către șeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, și nu ales de Parlament cum este în prezent. Totuși, președintele va avea un rol mai mult simbolic, pentru că va putea respinge doar o singură dată candidatura propusă, dacă va avea argumente că acesta a încălcat legea sau că a fost încălcată procedura de selecție, a explicat ministrul adjunct al justiției, Nicolae Eșanu. Proiectul a provocat dezbateri aprinse, unii deputați considerând că schimbarea procedurii nu va reuși să asigure independența procurorului general.

***

Comisia Electorală Centrală a transmis luni, 21 noiembrie, Curții Constituționale procesul-verbal de totalizare a rezultatelor alegerilor prezidențiale. Înalta Curte are la dispoziție un termen de 10 zile pentru a se pronunța în privința validării alegerii lui Igor Dodon în calitate de președinte, dar nu mai devreme de soluționarea definitivă a tuturor contestațiilor de către instanțele de judecată.

***

Judecătoria Centru din capitală a început vineri, 25 noiembrie, examinarea contestațiilor depuse de sute de cetățeni ai Republicii Moldova care nu și-au putut exercita dreptul la vot la alegerile prezidențiale din cauza epuizării buletinelor de vot și a numărului insuficient de secții de votare deschise peste hotare. Unul din avocații care îi reprezintă pe contestatarii din diaspora, Eduard Digore, a declarat că a au fost atacate în instanță două decizii ale Consiliului electoral de Circumscripție Chișinău prin care autoritatea electorală nu s-a pronunțat pe marginea contestațiilor depuse de cetățenii de peste hotare.

***

Ministrul de externe Andrei Galbur a declarat marți, 22 noiembrie, într-o conferință de presă că problemele apărute în turul doi de scrutin nu țin de activitatea ministerului ci de legislație. El a reiterat argumentele aduse anterior de Comisia Electorală Centrală, că turul doi al scrutinului prezidențial putea fi organizat numai în aceleași condiții ca și primul tur. Răspunsul Ministerului la plângerile cetățenilor moldoveni de peste hotare ar fi fost unul acceptabil, dacă nu ar fi fost încălcat drepturile acestor persoane, este de părere analistul Vlad Țurcanu. El a declarat în cadrul emisiunii ”Ora de vârf” de la Radio Chișinău că acțiunile Ministerului de Externe au fost limitate de legislația electorală ”ermetică”, astfel că mingea este acum în terenul instanțelor judiciare și al Curții Constituționale.

***

Patru posturi de televiziune au fost sancționate vineri, 25 noiembrie, de Consiliul Coordonator al Audiovizualului cu suspendarea difuzării publicității pentru o perioadă de 72 de ore, pentru reflectarea părtinitoare a campaniei electorale, iar trei posturi au primit amenzi.

Posturile care nu vor putea difuza publicitate timp de trei zile sunt, potrivit deciziei CCA, Publika TV, Jurnal TV, NTV Moldova și Accent TV. Acestea au favorizat masiv pe unii concurenți electorali, iar pe alții i-au defavorizat, se arată în raportul CCA.

Publika TV l-a favorizat în primul tur pe candidatul PD, Marian Lupu, iar în al doilea tur a defavorizat-o pe candidata PAS, Maia Sandu, Jurnal TV i-a favorizat pe Andrei Năstase de la Platforma DA, în primul tur, și pe Maia Sandu – în al doilea, defavorizându-i pe Marian Lupu și pe Igor Dodon. Candidatul socialist, a beneficiat, în schimb, de sprijin mediatic puternic la NTV Moldova și Accent TV.

***

Comisia Electorală de la Comrat a prezentat luni, 21 noiembrie, rezultatele preliminare ale alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Peste 53 de mii de alegători au participat la aceste alegeri cu aproape 15 mii mai puțin decât în turul doi al scrutinului prezidențial din Republica Moldova. Din totalul celor 35 de deputați ai legislativului local, 17 au fost aleși  din primul tur, iar în trei circumscripții vor fi organizate alegeri repetate, din cauza prezenței slabe la vot. În cadrul campaniei, dar și în ziua alegerilor, au fost înregistrate mai multe nereguli, potrivit observatorilor locali.

***

Opiniile negative ale cetățenilor moldoveni față de Uniunea Europeană sunt alimentate de canalele rusești retransmise pe teritoriul Republicii Moldova, susțin experții care au dezbătut marți, 22 noiembrie, Strategia de comunicare a UE în statele Parteneriatului Estic. Totodată, ei atenționează că în R. Moldova consumul de mass-media rusă este mai mare decât în alte state membre ale parteneriatului Estic.

***

România va rămâne un partener strategic și foarte dinamic pentru Republica Moldova a declarat, marți, 22 noiembrie, președintele României, Klaus Iohannis. El a făcut această declarație la Iași unde a participat la dezbaterea cu tema ’’Noul Iași – capitala Moldovei ca pol major de creștere tehnologică a României’’. Klaus Iohannis a subliniat că Republica Moldova va fi sprijinită astfel încât să aibă instituții puternice și o economie în creștere astfel încât cetățenii să simtă efectele apropierii de Europa.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău