Proiectul de rectificare bugetară a trecut de Comisie

  • 28 Octombrie 2015 14:43
Proiectul de rectificare bugetară a trecut de Comisie

Proiectul de rectificare a bugetului pentru anul 2015 a fost votat miercuri, 28 octombrie, de către Comisia Economie, Buget și Finanțe.

Documentul prevede reducerea de cheltuieli în diferite sectoare ale economiei ca urmare a descreșterii volumului de acumulări la buget ca urmare a scăderii exporturilor și a sistării finanțărilor externe.
Potrivit modificărilor, veniturile la buget vor fi cu aproximativ un miliard de lei mai mici, în timp ce cheltuielile vor fi reduse cu aproximativ 1,6 miliarde de lei.

Proiectul de rectificare a bugetului prevede, între altele, reducerea fondului rutier cu circa 485 milioane de lei și suspendarea lucrărilor de construcție a gazoductului Chișinău-Iași, în valoare de 300 de milioane de lei, după cum a menționat în cadrul ședinței comisiei Economie, Buget și Finanțe, ministrul Finanțelor, Anatol Arapu.

Totodată, se propune reducerea fondului pentru proiectele de eficiență energetică cu aproape 200 de milioane de lei. Suspendarea banilor veniți din partea Comisiei Europene pentru implementarea reformei justiției, forțează autoritățile să reducă cheltuielile în acest domeniu cu aproape 150 de milioane de lei.

”Suma împrumuturilor externe se majorează cu 268 de milioane de lei, ca urmare a includerii împrumutului din partea României, în sumă de 60 de milioane de euro. Vom exclude concomitent împrumutul Băncii Mondiale în sumă de 45 de milioane de dolari. Banca Mondială a suspendat disbursarea acestui împrumut din motivul instabilității economice, dar și a neimplementării anumitor politici”, a declarat ministrul Finanțelor, Anatol Arapu.

Cele 45 de milioane de dolari din partea Băncii Mondiale erau prevăzute pentru modernizarea instituțiilor de învățământ și sistemului de ocrotire a sănătății, eficientizării sistemului de asistență socială, dar și pentru dezvoltarea unei agriculturi competitive.

Deputatul socialist Igor Dodon s-a arătat interesat unde se va regăsi creditul oferit de către Bănca Națională pentru redresarea situației de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, în valoare de aproximativ 14 miliarde de lei.

”Pe parcursul anului trecut și anului curent, au fost 14 miliarde de lei garantate de Guvern, prin hotărâri de guvern secrete,  Băncii Naționale. Am văzut că în rectificarea bugetului nu veniți cu nici un fel de prevederi referitor la aceste datorii. Dacă vor fi reflectate, care vor fi costurile pentru deservirea acestei datorii?”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit ministrului Finanțelor, în prezent Banca Națională analizează activele și lichiditățile celor trei bănci, pentru ca mai apoi garanțiile acestor instituții să fie transformate în datorie de stat.

”După precizarea cifrei exacte a datoriei de stat, noi probabil vom veni cu o lege specială prin care guvernul va transforma garanțiile emise în hârtii cu valoare de stat. Negociem intens paralel structura acestei datorii cu Fondul Monetar Internațional, implicațiile pe care le poate avea supra bugetului de stat în anii următori. S-a ajuns la o concluzie de a fi inclusă în bugetul de stat pentru anul 2016, o cheltuială de 5% din valoarea totală a datoriei pe care și-o va asuma guvernul, și care va constitui în jur  de 680 milioane de lei, anual dobândă plătită Băncii Naționale”, a constat Anatol Arapu.

Amintim că Uniunea Europeană și Banca Mondială și-au suspendat finanțările pentru Republica Moldova, ca urmare a întârzierii reformelor, pe care Republica Moldova s-a angajat să le realizeze ca urmare a semnării Acordului de Asociere.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău