Primăria Chișinău caută inițiative de milioane pentru ca orașul să devină mai verde, prietenos mediului

  • 20 Septembrie 2018 14:50
Primăria Chișinău caută inițiative de milioane pentru ca orașul să devină mai verde, prietenos mediului

În municipiul Chișinău s-a dat startul identificării inițiativelor de dezvoltare durabilă a orașului și de promovare a energiei verzi, în cadrul proiectului „Planificare Strategică – Chișinău – Oraș Verde”, transmite IPN.

Viceprimarul Nistor Grozavu a spus, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului, că acesta are menirea de a transforma Chișinăul într-un oraș verde, cu un consum redus de energie. Scopul final este utilizarea a cât mai multă energie din surse regenerabile.

Proiectul „Planificare Strategică – Chișinău – Oraș Verde” este finanțat în cadrul programului „Orașe Verzi”, susținut financiar de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Este vorba de 10 milioane de euro, bani care au fost oferiți în 2016 sub formă de împrumut pentru îmbunătățirea eficienței energetice.

Șefa biroului BERD din Republica Moldova, Angela Sax, a declarat că orașul Chișinău este unul verde, dar se dorește să fie și mai verde. Acest lucru înseamnă un oraș mai prietenos mediului. „Chișinăul, ca și alte orașe, se confruntă cu multe probleme legate de mediu: aerul este poluat, sunt ambuteiaje, există puțin spațiu liber. Astăzi lansăm o inițiativă importantă, care are scopul de a ajuta la dezvoltarea sustenabilă a orașului”, a spus Angela Sax.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,24
Cer senin
Umiditate:71 %
Vint:2,06 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău