Precizarea Ministerului Educației, după ce Ala Nemerenco a scris că mănușile nu ne protejează de infecție

  • 30 Iunie 2020 17:25
Precizarea Ministerului Educației, după ce Ala Nemerenco a scris că mănușile nu ne protejează de infecție

Reglementările privind redeschiderea instituțiilor de învățământ, în contextul pandemiei COVID-19, sunt la etapă consultărilor. Cu această precizare a venit Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în contextul în care fostul ministru al Sănătății Ala Nemerenco, a scris că mănușile nu ne protejează de infecție. Ore în șir petrecute în mănuși înseamnă umiditate excesivă și un mediu perfect pentru COVID-19. Mănușile oferă un fals sentiment de securitate, susține Ala Nemerenco.

Potrivit proiectului elaborat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării se propune ca elevii și profesorii, începând cu 1 septembrie, să poarte la ore măști, mănuși și să respecte distanța socială.

Documentul respectiv se află la etapa consultărilor. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să se expună asupra recomandărilor privind măsurile de protecție, de organizare și menținerea a spațiilor de studii, a aprogramului școlar, completelor de clasă, condițiilor de distanțare fizică, de efectuare a triajului epidemiologic și de instruire a angajaților, ținând cont de specificul activităților și de structura instituțiilor de învățământ, se menționează în comunicatul MECC.

Ministerul Educației îndeamnă la solidaritate, implicare și atitudine constructivă comunitatea educațională, societatea civilă și reprezentanții instituțiilor mass-media.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău