Parlamentul francez a adoptat definitiv o lege care interzice telefoanele mobile în școli și licee
-
31 Iulie 2018 12:01
Parlamentul francez a adoptat definitiv o lege care interzice telefoanele mobile în școli și licee, decizie calificată de opoziție ca fiind "cosmetică", relatează Agerpres.
Astfel se interzice utilizarea oricărui obiect conectat - telefon, tabletă sau ceas în instituțiile școlare ai căror elevi au o vârstă de până la 15 ani.
Vor exista excepții "în scopuri educaționale", iar acestea vor fi la latitudinea fiecărei instituții în regulamentul său intern, sau pentru copiii cu dizabilități. Activitățile legate de învățământ care se desfășoară în aer liber, cum ar fi sportul, sunt de asemenea vizate de această lege.
Liceele vor avea posibilitatea, dar nu și obligația, de a interzice și alte obiecte conectate, total sau parțial.