Parlamentul a respins moțiunea simplă împotriva lui Chiril Gaburici

  • 23 Februarie 2018 16:46
Parlamentul a respins moțiunea simplă împotriva lui Chiril Gaburici

Parlamentul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei și Infrastructurii după aproape 3 ore de dezbateri. În timpul discuțiilor, Chiril Gaburici a fost întrebat și despre dezvoltarea economiei, dar și despre diploma sa de studii, iar spre finalul dezbaterilor deputații socialiști au părăsit sala fiind nemulțumiți că nu le-a fost acordat dreptul la replică. După ce au plecat și deputații din alte fracțiuni de opoziție, pentru moțiune nu a votat niciun deputat din cei 51 prezenți în sală.

Republica Moldova a înregistrat o creștere a exporturilor cu peste 18% în 2017, iar a exporturilor cu 20 la sută, producția industrială de asemenea a crescut, iar în luna ianuarie rata inflației a fost mai mică decât acum un an, a declarat ministrul Economiei și Infrastructurii în plenul Parlamentului.

Printre prioritățile Ministerului el a menționat dezvoltarea industriei,îmbunătățirea eficienței de administrare a întreprinderilor de stat, sporirea securității energetice.

Printre subiectele abordate în cadrul discuțiilor a fost și îmbunătățirea climatului de afaceri în Republica Moldova. Deputatul PLDM Grigore Cobzac a menționat că tot mai multe companii din Republica Moldova își înregistrează sediul în România.

Eu am cunoscuți care și-au înregistrat businessul în România și eu spun că au rămas impresionați de numărul de moldoveni care își înregistrează afacerilor peste Prut. Se atestă o fugă masivă a agenților economici din Republica Moldova peste Prut.

Chiril Gaburici a fost de acord că există probleme în acest domeniu, dar a dat asigurări că sunt depuse toate eforturile pentru a îmbunătăți climatul de afaceri.

„Am punctat un șir de probleme. Lista este foarte mare. Noi nu negăm că există probleme. Există probleme care trebuie rezolvate, dar acesta nu este un lucru care se schimbă peste noapte, aceste schimbări nu se fac peste noapte. Este nevoie de timp.”

Deputații liberali ai afișat foi, la tribunele lor, cu inscripția „diploma?” făcând referire a scandalul legat de diploma de studii a ministrului. Chiril Gaburici a declarat că pe acest subiect s-au pronunțat și organele de drept iar el se bazează pe cunoștințele și experiența acumulată

În moțiunea depusă de deputații socialiști, autorii fac referire la „situația dezastruoasă” în care se află economia și rezultatele slabe înregistrate în 2017. Chiril Gaburici a fost numit ministru al Economiei în luna ianuarie a acestui an.

Amintim că socialiștii au anunțat că vor depune moțiuni împotriva tuturor noilor membri ai Executivului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:5,14 m/s
Tue
9
Wed
10
Thu
13
Fri
14
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău