Manuella Popescu, nepoata Anastasiei Dicescu, și Magda Duțu, producător Teatrul Național Radiofonic Radio România, vorbesc despre una dintre personalitățile puternice pe care teritoriul dintre Prut și Nistru le-a dat poporului român, culturii naționale și universale – soprana Anastasia Dicescu.

„Tatăl meu a ținut foarte mult la mătușa sa, Anastasia, i-a fost ca o a doua mamă. Tot de a adus ea din Basarabia, bunica a ținut într-un geamantan. Tata a păstrat acel geamantan și  încetul cu încetul a început să scoată de acolo din poze, documente, dar eu personal abia în 2001 am aflat exact cine a fost Anastasia Dicescu. Și noi am avut fricile noastre, pentru că ei sunt o familie de nobili basarabeni și au avut această frică să nu fie deportați, pentru că am avut rude deportate în Siberia. Au ascuns acest lucru ca să poată să supraviețuiască. Nu au trăit în puf, au trăit foarte greu. În 1940 au plecat de la Gălești cu o căruță cu cal, cu un mânz, cu o icoană, cu o cănuță cu pământ”...

Anastasia Dicescu s-a născut la 27 februarie 1887, în comuna Gălești, județul Orhei, fiind descendenta uneia dintre cele mai cunoscute și distinse familii de boieri din stânga Prutului. Părinții săi, Pavel Victor Dicescu și Eugenia Dicescu, născută Feodosiu, se trag dintr-o veche ramură nobiliară din stânga Prutului. Pavel Victor Dicescu a fondat, în 1905 Societatea Culturală Moldovenească și a militat activ pentru învățământul școlar din Basarabia cu predare în limba română.

Figură de seamă a liricii basarabene în perioada interbelică, Anastasia Dicescu a lăsat amprente puternice în cultura muzicală românească. Anastasia Dicescu a fost primul director al Conservatorului Unirea din Chișinău, instituție înființată acum o sută de ani la inițiativa lui George Enescu, a cărui prietenă și colaboratoare a fost. A pus bazele Societății Muzicale Românești din Basarabia, fiind președinta acestei societăți până în 1940.

A abordat cele mai complicate roluri de soprană din literatura muzicală universală: Margareta, în Faust de Charles Gounod, Fata de împărat, în Luceafărul de Nicolae Bretan, Lola, în Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, Venus, în Tannhäuser de Richard Wagner, Madama Buttrefly, în opera lui Giacomo Puccini, Mimi, în Boema de Giacomo Puccini, Violetta, în Traviata de Giuseppe Verdi, Nedda în Paiațe de Ruggiero Leoncavallo, Michaela în Carmen de Georges Bizet, Gilda în Rigoletto de Giuseppe Verdi, Lakmé în opera lui Leo Delibes.

A susținut arta lirică și a stimulat talentul tinerilor din clasa de operă a Conservatorului. A fost printre primii artiști lirici basarabeni care au urcat și s-au afirmat pe scena operei românești, ilustrându-și vocația în roluri de coloratură, pe care le-a interpretat cu inteligență și măiestrie.

Artistă de o mare exigență profesională, cu o voce excepțional cultivată și o tehnică pe măsură, cu un repertoriu bogat de operă și lied, a fost recunoscută și foarte apreciată pe marile scene teatrale din țară și din străinătate. A fost răpusă de tuberculoză, asemenea Violettei din Traviata – rolul său preferat, la moșia unor prieteni de lângă Blaj.