Alexandru Munteanu confirmă că ar urma să fie propus de PAS la funcția de premier al R. Moldova: „Înțeleg necesitatea să ofer societății cât mai multă transparență și informații”

  • 14 Octombrie 17:35
Alexandru Munteanu confirmă că ar urma să fie propus de PAS la funcția de premier al R. Moldova: „Înțeleg necesitatea să ofer societății cât mai multă transparență și informații”

Alexandru Munteanu confirmă că poartă discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate despre eventuala sa candidatură la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. El a publicat o primă reacție pe rețelele de socializare după anunțul candidaturii sale, în care a dat asigurări că e gata să dea clarificări despre eventuale legături și parteneriate cu anumiți politicieni.

Nu am fost persoană publică și înțeleg necesitatea să ofer societății cât mai multă transparență și informații. Totodată, este important să mergem pe procedurile legale existente, să așteptăm validarea rezultatelor alegerilor de către CC, ședința de constituire a Parlamentului nou-ales și discuțiile cu doamna Președintă”, a scris Alexandru Munteanu pe pagina sa oficială de Facebook creată astăzi.

În prima reacție publică după anunțul candidaturii la șefia Guvernului, Alexandru Munteanu s-a referit și la informațiile apărute în presă potrivit cărora ar fi avut legături cu anumiți politicieni și că numele său ar fi apărut în scurgerile de date Pandora Papers din 2021.

În ceea ce privește apariția unor informații în public, precizez că voi răspunde la toate întrebările, inclusiv despre faptul că nu l-am cunoscut, nu am avut vreo interacțiune sau parteneriat cu politicianul invocat. În plus, simpla prezență a unei companii în documentele Panama/Pandora Papers indică doar că această companie a fost înregistrată într-o jurisdicție cu regim fiscal special - o practică legală, folosită frecvent în investiții internaționale”, se mai arată în aceeași postare.

Alexandru Munteanu a mai subliniat că companiile pe care le deține sau le-a administrat vreodată au fost constituite în conformitate cu legislația internațională, operațiunile au fost transparente și au respectat normele fiscale aplicabile.

Anunțul privind candidatura lui Alexandru Munteanu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova a fost făcut astăzi de șeful Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, într-o postare pe rețelele de socializare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
11,07
Nori împrăștiați
Umiditate:58 %
Vint:4,12 m/s
Wed
8
Thu
11
Fri
11
Sat
14
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău