Începând de azi, cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în spațiul Schengen vor fi verificați prin noul sistem de securitate. Care sunt noile reguli

  • 12 Octombrie 08:50
Începând de azi, cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în spațiul Schengen vor fi verificați prin noul sistem de securitate. Care sunt noile reguli

Începând de astăzi, 12 octombrie, cetățenii din afara UE (inclusiv cetățenii Republicii Moldova) care călătoresc în spațiul Schengen vor fi supuși noilor reguli de control la frontieră, odată cu implementarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) de către Uniunea Europeană.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova precizează că, odată cu implementarea Sistemului EES, cetățenii vor trece printr-un proces automatizat care presupune scanarea documentului de călătorie, colectarea datelor biometrice – respectiv imaginea facială și amprentele digitale – și crearea unui dosar electronic individual în sistemul EES.

Sistemul va înregistra data și locul de intrare și ieșire și va calcula automat durata șederii legale.

Toate aceste proceduri vor duce la întârzieri în vamă.

Important: cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenia unui stat membru UE sau Schengen și călătoresc cu documentul acelui stat nu fac obiectul sistemului EES.

Copiii sub 12 ani, persoanele pentru care captarea amprentelor este fizic imposibilă precum și deținătorii de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE sunt exceptați de la amprentare.

Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să se informeze despre noile proceduri, să verifice valabilitatea pașaportului înainte de orice călătorie și să coopereze cu autoritățile la trecerea frontierei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:3,6 m/s
Mon
10
Tue
10
Wed
7
Thu
8
Fri
10
Arhivă Radio Chișinău