Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie și a Sfântului Preot Mucenic Alexandru a avut loc pe 3 august, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău. Despre importanța și jertfa acestor două figuri emblematice am discutat cu părintele Viorel Cojocaru, în cadrul emisiunii „Oamenii Cetății”.

Sfântul Preot Mucenic Alexandru este originar dintr-o familie de preoți și cu rădăcini boierești. Părintele Alexandru Baltaga a fost singurul reprezentant al Bisericii Ortodoxe în Sfatul Țării din 1917 și unul dintre cei care au votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. A fost un apropiat al mitropolitului Gurie Grosu și a slujit cu devotament în parohiile rurale, refuzând să se refugieze în România după ocupația sovietică din 1940. A fost arestat în august 1940, fără un mandat legal, anchetat de NKVD și acuzat pe nedrept ca „dușman al poporului”, povestește părintele Viorel Cojocaru. A murit în detenție pe 7 august 1941, ca un martir al credinței.

Sfântul Cuvios Iraclie a fost un cărturar și monah remarcabil, stabilit în Basarabia în 1917, la Mănăstirea Hârbovăț din Călărași. A fost arestat în 1945 și trimis la muncă silnică în Siberia. A supraviețuit gulagului stalinist, revenind în Basarabia unde a slujit în mai multe mănăstiri. Ultimii ani din viață, părintele Iraclie Flocea i-a petrecut la Chițcani. A fost apreciat inclusiv de profesorii de la Facultatea de Teologie din Chișinău pentru inteligența sa, menționează Viorel Cojocaru. A militat pentru culturalizarea monahilor și înființarea unui seminar monahal în capitală. După ocuparea Basarabiei, a fost lăsat vicar administrativ al Mitropoliei Basarabiei de către mitropolitul Efrem Enăchescu și a continuat să sprijine preoții rămași în parohii, în ciuda presiunilor și persecuțiilor. A luptat pentru menținerea slujbelor și pentru salvarea bisericilor de la închidere, în contextul în care regimul bolșevic sovietic impunea taxe uriașe cultelor religioase, iar lăcașurile care nu făceau față erau transformate în case de cultură sau depozite.

Părintele Viorel Cojocaru spune că pe cei doi sfinți îi leagă „curajul, temeinicia și tăria de a mărturisi credința fără frică”, într-o vreme în care a fi preot însemna a  fi în război cu regimul sovietic ateu. „Acești doi părinți nu s-au luptat cu oamenii, ci cu sistemul care voia să-L elimine pe Dumnezeu”, subliniază Viorel Cojocaru. Amândoi au încercat să ridice nivelul de cultură al poporului prin credință și au fost modele pentru ceilalți credincioși, rămânând în Basarabia, chiar cu riscul de a fi omorâți.

Mormântul părintelui Iraclie Flocea a fost descoperit la insistența unui nepot care a dorit să-i aducă osemintele în satul natal din satul Pojorâta, din Suceava. La deshumare, s-a constatat că trupul nu era complet descompus, fapt interpretat ca semn al sfințeniei, astfel, cu binecuvântarea episcopului Basarabiei de Sud, Veniamin, s-au început demersurile de canonizare.

Sfântul Alexandru Baltaga a murit la vârsta de 81 de ani, într-un lagăr din Kazan, unde fusese deportat de puterea sovietică. A fost împușcat în timp ce ținea în mână Psaltirea, în rugăciune. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună și nu va putea fi niciodată recuperat.

Așadar, a subliniat părintele Viorel Cojocaru, cei doi au devenit din „dușmani ai poporului”, persoane care sunt venerate și la care credincioșii se închină cu pietate. Sfântul Alexandru va fi pomenit anual la 7 august, iar Sfântul Iraclie la 3 august.

Părintele Viorel Cojocaru, care a studiat viața preoților prigoniți pe regimul comunist, susține că lista martirilor basarabeni care merită recunoaștere oficială este mult mai lungă. „Toți preoții, călugării, călugărițele și credincioșii care au fost împușcați, torturați și omorâți pentru credință în perioada comunistă, merită să fie trecuți în rândul sfinților”, afirmă el. Printre exemplele cutremurătoare se numără și cel al părintelui Nicolae Ciobanu, ucis în timpul liturghiei la Cetatea Albă, sau al unui preot din satul Oancea, Cahul, care a fost mutilat în fața enoriașilor.