Armata Ucraineană a atacat cu rachete americane ATACMS ținte de pe teritoriul rus. Atacul, posibil doar cu aprobarea directă a lui Trump

  • 18 Noiembrie 20:51
Armata Ucraineană a atacat cu rachete americane ATACMS ținte de pe teritoriul rus. Atacul, posibil doar cu aprobarea directă a lui Trump

Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că forțele sale au utilizat cu succes sistemele de rachete tactice ATACMS pentru a efectua un atac de precizie împotriva unor ținte militare din Rusia.

”Aceasta este o evoluție semnificativă care subliniază angajamentul neclintit al Ucrainei față de suveranitatea sa”, subliniază armata ucraineană, care nu precizează ce ținte din Rusia a atacat, scrie Bizday.ro.

“Utilizarea capabilităților de atac la distanță, inclusiv a sistemelor precum ATACMS, va continua”, a precizat Statul Major al Armatei Ucrainene.

Marți după-amiaza, au fost raportate mai multe explozii în Voronej din Rusia, ceea ce sugerează că ținte din regiune ar fi fost atacate de forțele ucrainene, dar nu este clar ce obiective au fost atacate.

Pe de altă parte, primarul din Moscova a raportat că mai multe drone ucrainene au fost doborâte în timp ce se îndreptau spre capitala Rusiei. Activitatea aeroportului Sheremetyevo a fost restricționată.

Ucraina nu a anunțat până acum, în mod deschis, că a folosit sistemele avansate de rachete balistice furnizate de SUA pentru a ataca ținte din Rusia, deși restricția privind utilizarea acestora a fost ridicată în timpul Administrației Biden.

Utilizarea de către Ucraina a rachetelor ATACMS denotă faptul că a primit aprobare din partea Administrației Trump. Deși acestea au fost livrate Kievului în perioada Administrației Biden, fiecare lansare are nevoie de aprobarea prealabilă a administrației americane.

Rachetele ATACMS (Army Tactical Missile System) au o rază de acțiune de circa 300 de kilometri. Pot transporta un focos care conține aproximativ 170 de kilograme de explozibili.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:3,6 m/s
Wed
3
Thu
7
Fri
12
Sat
14
Sun
4
Arhivă Radio Chișinău