Orașul Chișinău aderă la proiectul european pentru vârstnici „Longevity”
-
17 Octombrie 21:00

Chișinăul se alătură unui proiect european care are obiectivul de a îmbunătăți îngrijirea și calitatea vieții oamenilor în etate. Consiliul municipal Chișinău a aprobat astăzi participarea Primăriei la inițiativa „Longevity”, finanțată din fondurile Uniunii Europene. Din valoarea totală de circa 160 de mii de euro, aproape 40 de mii reprezintă contribuția municipiului, transmite IPN.
Activitățile proiectului includ ateliere și cursuri pentru seniori, programe de voluntariat între generații, campanii de informare și parteneriate cu instituții similare din țările participante.
Printre principalele direcții ale proiectului se numără dezvoltarea centrelor de sănătate și asistență socială, participarea activă a comunităților în promovarea bunăstării emoționale a vârstnicilor și promovarea autonomiei și combaterea atitudinilor ageiste.
Proiectul este coordonat de municipiul Reggio Emilia din Italia și se va desfășura până la 1 iulie 2029. Implementarea proiectului va fi coordonată de Direcția generală asistență medicală și socială, cu suportul Direcției generale educație, tineret și sport.
Potrivit autorităților municipale, beneficiarii inițiativei „Longevity” vor fi seniorii din capitală, iar comunitatea largă va avea de câștigat prin creșterea coeziunii sociale și promovarea solidarității între generații.