Ninsorile abundente - subiect de discuție în cadrul Celulei de Criză

  • 23 Martie 2018 17:23
Ninsorile abundente - subiect de discuție în cadrul Celulei de Criză

Ministrul de interne, Alexandru Jizdan a convocat vineri, 23 martie după-amiază (ora 15.00), Celula de Criză din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru a examina situația creată în urma precipitațiilor abundente.

Potrivit șefului IGSU, general – maior Mihail Harabagiu, au fost deblocate patru localități în care accesul era dificil. În satele Șamalia, Antonești, Baimaclia și Enichioi din raionul Cantemir, drumurile locale au fost impracticabile pentru câteva ore, iar la fața locului au lucrat echipele specializate de deszăpezire.

Conform informațiilor operative, salvatorii și pompierii au fost alertați în 11 situații de risc pentru deblocare mijloacelor de transport. La Bulboaca, raionul Anenii Noi, pompierii au deblocat o ambulanță, care urma să ajungă la un pacient. Salvatorii au intervenit pe mai multe trasee din raioanele Comrat, Cantemir, Anenii-Noi, Vulcănești, Hâncești și Cahul.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să evite deplasările în sudul și centrul țării în scopul evitării situațiilor excepționale. În caz de situații de risc, este necesar de apelat serviciile 901, 902 și 903.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:6,17 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
12
Thu
10
Arhivă Radio Chișinău