Igor Boțan/ Europa Liberă | ”Chișinăuienii deja pot face diferența dintre candidații care fac promisiuni și nu au în spate nimic și cei care au deja experiență”

  • 15 Octombrie 2019 09:32
Igor Boțan/ Europa Liberă | ”Chișinăuienii deja pot face diferența dintre candidații care fac promisiuni și nu au în spate nimic și cei care au deja experiență”

Revista presei - 15 octombrie.

Ziarul de Gardă publică un interviu cu procurorul general interimar, Dumitru Robu ”despre dosarul lui Plahotniuc, politicienii din dosarul fraudei bancare și influențele politice din justiție”, în cadrul căruia respinge speculațiile că ar fi subordonat politic liderului PPDA, Andrei Năstase sau președintelui Igor Dodon.  ”Odată cu deferirea justiției a persoanelor implicate în furtul miliardului, dar și pornirea altor dosare de rezonanță socială, încrederea cetățenilor în instituția Procuraturii va spori. Iar aceste eforturi de redobândire a încrederii cetățenilor vor căpăta noi valențe prin acțiunile corpului de procurori cu verticalitate și nu prin acțiuni orientate spre interese de grup”, a declarat Dumitru Robu. El a mai subliniat că ”dosarele gestionate de procuratură care actualmente necesită o atenție sporită din partea instituției al cărei interimat îl exercit sunt cele care țin de furtul miliardului, uzurparea puterii în stat, actele de corupție. De asemenea, sunt în desfășurare acțiunile procesual penale în dosarul „Laundromat”, deconspirarea schemelor infracționale create în diverse domenii ale economiei țării. Mă refer aici la delapidări, scheme de contrabandă, de preluare a întreprinderilor”, a spus procurorul general interimar pentru ZdG.

Despre ”Concluziile și recomandările Comisiei de anchetă privind jaful miliardului; Când a început totul și cine sunt vinovații”, scrie Cotidanul, care publică și documentul. Raportul cuprinde 55 de pagini și începe cu anul 2011, atunci când prin atac raider a fost preluat un pachet de acțiuni de la Banca de Economii, ulterior vândut de către Vladimir Plahotniuc lui Veaceslav Platon. În 2013, un pachet mai mare de acțiuni, inclusiv cele preluate prin atac raider, au fost vândute de către Platon lui Ilan Shor, în tranzacție implicându-se și Plahotniuc, potrivit autorilor raportului. Potrivit autorilor, creditele neperformante de la Banca de Economii au crescut exponențial anume după anul 2011. În raport se susține și că Vladimir Plahotniuc a fost principalul artizan al ideii de a acorda garanțiile de stat către cele trei bănci, el promovând-o în noiembrie 2014, când la reședința de stat a avut loc o ședință cu participarea lui Nicolae Timofti, Iurie Leancă, Igor Corman, Vladimir Plahotniuc, Vladimir Filat, Dorin Drăguțanu și Ion Păduraru, relatează Cotidianul.

TV8 face o retrospectivă a evenimentelor, la patru ani de la reținerea fostului premier Vlad Filat. Pe 15 octombrie 2015, Vlad Filat își rostea ultimul discurs de la tribuna Parlamentului Republicii Moldova. După acesta, a fost reținut din sala de ședințe a Legislativului, în urma unui autodenunț al lui Ilan Șor, pe atunci, primar de Orhei, în care spunea că timp de mai mulți ani i-ar fi oferit ex-premierului mită în valoare de 250 de milioane de dolari. Ulterior, procurorul general de atunci, Corneliu Gurin, a cerut ridicarea imunității lui Vlad Filat, pentru acest lucru dându-și votul 79 de deputați. Decizia de condamnare la nouă ani de detenție a fost pronunțată pe 27 iunie 2016, asta deși procurorii au cerut 16 ani de pușcărie pentru Vlad Filat. Avocații au subliniat de mai multe ori că Filat ar fi avut parte de un proces netransparent și s-au plâns la CEDO pentru condamnarea ilegală a fostului premier și condițiile de detenție. În august anul curent, fostului prim-ministru i-a fost redusă pedeapsa cu aproape doi ani printr-o decizie a Judecătoriei Ciocana. La baza încheierii ar fi stat hotărârea CEDO privind condițiile de detenție.

Analistul politic Igor Boțan vorbește într-un interviu pentru Europa Liberă despre alegerile locale din 20 octombrie. ”Dacă vorbim de Chișinău, da, cred că chișinăuienii deja pot face diferența dintre candidații care fac promisiuni și nu au în spate nimic și cei care au deja experiență. (..) În alte primării, cred că lucrurile de asemenea stau mai mult pozitiv decât negativ, pentru că vedem din sondajele de opinie că între 40 și 60 la sută din concetățenii noștri au încredere în primărie și primăria este singura instituție publică care se bucură de un astfel de suport. Cel mai mare suport, de fapt. Guvernul și Parlamentul cedează în fața primăriilor cu o diferență de 20, chiar 30 de procente, nemaivorbind de partidele politice care sunt principalii agenți electorali și la locale”, subliniază Igor Boțan.

Agora observă că locuitorii din 15 localități din țară nu vor avea dileme prea mari înainte de a-și exercita dreptul la vot la alegerilor locale din 20 octombrie. Asta pentru că în satele cu pricina își doresc să devină primari câte un singur candidat.

Pe site-ul TVR Moldova găsiți un reportaj în exclusivitate, ”Așezămintele Principesei Elena. După fuga lui Carol, Principesa deschide spitale, grădinițe și școli”. Pe 19 octombrie, Regina Mamă își va găsi liniștea la Curtea de Argeș, lângă fiul ei, după ce va fi repatriată. Televiziunea Română, partener media exclusiv al acestor evenimente istorice, a pregătit o campanie de recuperare a memoriei acestei mari Regine, care s-a dedicat României după ce soțul ei a ales să o părăsească.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău