În această ediție a Ziarului de Gardă, la rubrica Omagiu, puteți găsi crâmpeie din scrisorile trimise de fostul deținut politic al regimului de la Tiraspol, Ilie Ilașcu, jurnalistei Alina Radu. „Mi-e trist doar de una, eu din celulă mă zbat, restul de la libertate stau în amorțire ori se plâng pe la colțuri de stradă”, citează Ziarul de Gardă din scrisorile lui Ilie Ilașcu, trimise din închisorile transnistrene, unde a fost deținut ilegal timp de 9 ani.

La moartea lui Ilie Ilașcu. „Nu am știut că o să fiu eliberat...”,  titrează Europa Liberă, care a fost printre primele posturi care l-au intervievat, în apartamentul familiei sale, la câteva ore după eliberare, pe 5 mai 2001, și publică pe pagina sa interviul, în care Ilie Ilașcu vorbea despre surpriza eliberării sale, spunând că o datorează în special autorităților din România. De asemenea, își exprima speranța eliberării grabnice a camarazilor săi. Alexandru Leșco a fost eliberat în 2004, iar Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa - în 2007.

Ilie Ilașcu – un nume pentru care orașele trebuie să găsească loc, titrează Cotidianul. Plecat dintre noi la vârsta de 73 de ani, el lasă în urmă nu doar o biografie impresionantă, ci și o datorie morală pe care România și Republica Moldova sunt obligate să o onoreze: aceea de a-i păstra memoria vie. Dacă în timpul vieții sale recunoașterea nu a fost pe măsura sacrificiilor, după moarte responsabilitatea publică devine și mai mare. Memoria colectivă nu se construiește singură; ea se cultivă prin gesturi concrete, prin recuperarea simbolică a celor care au marcat istoria. Memoria lui Ilie Ilașcu trebuie ancorată în spațiul public, pentru că el nu a fost doar un nume din istorie, ci o parte vie din lupta pentru demnitatea națională. Iar străzile și instituțiile care îi vor purta numele vor spune generațiilor viitoare că libertatea și identitatea nu sunt moșteniri gratuite, ci sunt câștigate prin sacrificiul unor oameni care au avut curajul să viseze și să lupte, scrie Cotidianul.

Sensul uitat al demnității, omagiu lui Ilie Ilașcu. Într-un editorial pentru Veridica.md, publicistul Nicolae Negru observă că nu există un plan gândit pe termen optim de îndepărtare de Rusia la o distanță cât mai sigură. De aceea, unele acțiuni ale guvernării iau prin surprindere opinia publică, deși acestea sunt cât se poate de raționale și logice. Cum ar fi, de exemplu, recenta decizie de  închidere a așa ziselor „centre de cultură rusă” din Republica Moldova. „Tradițional” atitudinea Chișinăului, chiar și a celui proeuropean și unionist, ca să nu mai vorbim despre cel „patriotic” socialist și comunist, față de Moscova a fost atât de reverențioasă și atentă, încât micile acțiuni de afirmare și exercitare a caracterului suveran și independent al statului nostru față de fosta metropolă întreprinse azi par adevărate manifestări ale demnității, pline de simbolism, întru-un sens aproape uitat, pe care l-am trăit cândva la începuturile Mișcării de Eliberare Națională, și, în special, prin eroismul lui Ilie Ilașcu  și al camarazilor săi - Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa și Andrei Ivanțoc. Autorul scrie că plecarea lui Ilie Ilașcu este deplânsă de șefa statului mai mult în nume personal, decât din partea statului pe care îl reprezintă Maia Sandu. În același timp, atrage atenția autorul, Moscova se comportă disprețuitor și ostil la adresa Republicii Moldova.