Grupul Ilașcu – orfani ai istoriei, condamnați la uitare de propria țară (Revista Presei)
-
19 Noiembrie 09:20
Presa de la Chișinău continuă să evoce sacrificiul eroului Ilie Ilașcu, deținut politic de regimul neconstituțional de la Tiraspol, și totodată jurnaliștii atrag atenția că problemele pe care le denunța el când încă era la închisoare sunt actuale și astăzi. Presa relatează și de la ședințele de judecată în dosarul Plahotniuc.
Dosarul lui Plahotniuc: Tranzacții dubioase între bănci și două martore decedate. Europa Liberă relatează că audierea martorilor acuzării în dosarul oligarhului Vladimir Plahotniuc a ajuns aproape de final. Doi au depus mărturii în instanță pe 18 noiembrie, iar ultimii patru sunt peste hotare și ar putea fi audiați ulterior. Încă două persoane au decedat și declarațiile lor au fost citite de procuror. Un reprezentant al BNM a povestit în instanță despre un „control tematic” pe care l-a efectuat în 2017 la Victoriabank. Expertul a studiat tranzacțiile dintre Victoriabank și cele trei bănci care au fost fraudate în 2014. Pierderile au fost acoperite atunci din rezervele BNM, prin credite de urgență, acordate de Guvern, iar prejudiciul total a fost estimat la circa un miliard de dolari. În timpul verificărilor, s-a stabilit că, în noiembrie 2014, la Victoriabank au deschis conturi două companii străine. Potrivit procurorilor, ambele au fost implicate în frauda bancară. După ședința de judecată, Procurorul a spus că firmele „au fost folosite pentru tranzacționarea banilor beneficiarul cărora este inculpatul”, adică Plahotniuc. Pe de altă parte, avocatul Lucian Rogac a spus presei că acuzarea încearcă să demonstreze că în spatele companiei Zenit Managment LP ar fi Vladimir Plahotniuc. El s-a referit la o decizie a Curții Supreme de Justiției, din mai 2020, care spune că beneficiarul efectiv al acestei companii a fost controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Dosarul a fost, însă, revizuit de procurori și în 2021 Judecătoria Buiucani l-a achitat pe Platon, motivând, inclusiv, că el nu a fost beneficiarul acestei companii. Totodată, firma Zenit Managment LP este menționată în hotărârea Curții de Apel Chișinău prin care un alt oligarh – Ilan Șor, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru rolul său în „furtul miliardului”. Judecătorii au menționat că el a utilizat cele două companii pentru a spăla bani sustrași din BEM și a ascunde originea lor ilicită.
Ziarul de Gardă publică Detalii de la ședințele de judecată din dosarul ex-primarului de Boldurești: „Vreau să mă duc cu inima împlinită la cimitir – cu o lumânare, cu un buchet de flori și să-i spun fiului meu că am făcut dreptate”. Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a fugit de la locul faptei, a fost decăzut din dreptul de a aduce martori ai apărării în instanță, după ce acesta nu a asigurat prezența a trei martori la ședința de luni, 17 noiembrie, pe care i-a nominalizat anterior. „Carul se mișcă din loc” – a comentat avocatul părții vătămate, Dorin Podlisnic și „Justiția începe să-și facă treaba”, a precizat Raisa Ciurel, mama băiatului ucis în urma accidentului rutier. Ședința programată pentru 18 noiembrie nu a avut loc din motiv că Nicanor Ciochină nu s-a prezentat. Astfel, pentru următoarea ședință, cea de pe 21 noiembrie, Ciochină va fi adus forțat în fața instanței, scrie Ziarul de Gardă. Mama băiatului decedat așteaptă cu nerăbdare ziua când își va îndeplini promisiunea făcută lui Mihăiță – că s-a făcut dreptate.
Grupul Ilașcu – orfani ai istoriei, condamnați la uitare de propria țară, titrează Cotidianul. Avocatul Alexandru Tănase care a reprezentat grupul Ilașcu la CEDO, scrie că l-a cunoscut pe Ilie Ilașcu la închisoarea din Hlinaia, și că a văzut acolo, în temniță, nu un deținut doborât, ci un om pe care suferința nu l-a strivit, ci l-a înălțat. Privirea lui era aceea a celor care știu că nu îndură pentru ei, ci pentru o idee mai mare decât propriul destin. Am revăzut acea imagine – semnul victoriei ridicat în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte – și mi-am dat seama că, de fapt, nu ei pronunțau sentința, ci istoria îi judeca pe ei, scrie autorul. Sacrificiul lui Ilie Ilașcu, al lui Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa și Andrei Ivanțoc este acea zestre morală care împiedică o națiune să-și piardă memoria, reperele, rușinea în fața lașității și curajul în fața tăcerii. Astăzi, când Rusia își reactivează vechile reflexe imperiale, destinul lor capătă o acuitate pe care am sperat să nu o mai trăim, scrie avocatul. Autorul consideră că autoritățile statului pentru care s-au jertfit acești oameni au datoria morală de a declara doliu național în legătură cu această pierdere.
Zona de Securitate amintește că în timpul unei vizite a președintelui Parlamentului Dumitru Diacov la închisoare, deținutul politic Ilie Ilașcu a abordat mai multe aspecte ale problemei transnistrene, actuale și astăzi. El denunța faptul că regimului de la Tiraspol îi sunt oferite mai multe beneficii economice, licențe, ștampila vamală și faptul că se duc negocieri diplomatice cu autoritățile necostituționale în timp ce grupul Ilașcu era închis. Zona de Securitate scrie că situația rămâne la fel și astăzi, 2025, când Tiraspolul beneficiază de acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, licențe de activitate economică și industrială, iar situația drepturilor omului rămâne nesoluționată.
„În Rusia a existat o tradiție serioasă a dezinformării, din care acum se hrănește războiul hibrid”, titrează Veridica, care publică un interviu cu scriitorul Alexandru Vakulovski. Realismul socialist și-a lăsat amprenta asupra metodelor de inducere în eroare a opiniei publice, cu care operează până astăzi Kremlinul. Scriitorii propagandiști nu pot promova falsuri pe picior egal cu presa și rețelele sociale, datorită cititorilor, care le declară vot de blam. Gândirea politic corectă nu ar trebui să ne sperie, pentru că nu este obligatorie în UE. Sunt opiniile scriitorului Alexandru Vakulovski, în cadrul unui interviu pentru Veridica.md. „Tot realismul socialist a fost o literatură falsă și proastă”, mai spune scriitorul. „După ce Moldova a fost ocupată, a fost ocupată și închisă și literatura noastră. Scriitorii au fost reeducați prin Gulag sau cel puțin pe la Institutul de literatură „Maxim Gorki” din Moscova. Atunci literatura noastră nu mai era română, ci sovietică socialistă moldovenească. Exact ca în Orwell, ne-au inventat și o limbă, ca nu cumva să pomenim de limba română. De restul se ocupa cenzura. ... Este clar că în Rusia a existat o tradiție serioasă a dezinformării, din care acum se hrănește războiul hibrid. Tot realismul socialist a fost o literatură falsă și proastă. Și, apropo, ne era băgat pe gât de „centre culturale”.

