O stagiară la NATO, arestată pentru spionaj la cartierul general strategic din Belgia

  • 25 Iulie 14:00
O stagiară la NATO, arestată pentru spionaj la cartierul general strategic din Belgia

O cetățeană canadiană de origine chineză, stagiară la NATO, a fost arestată joi de poliția judiciară federală belgiană pentru suspiciuni de „spionaj în beneficiul unei țări terțe”, a anunțat sâmbătă parchetul federal belgian.

Stagiara lucra la cartierul general strategic al Puterilor Aliate în Europa ale NATO (SHAPE), la Mons, transmite digi24.ro.

„Ea este suspectată că făcea spionaj în profitul unei țări terțe și de participare la o organizație criminală”, a indicat parchetul federal într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres. 

„Suspecta atrăsese atenția serviciilor de securitate ale SHAPE, care au denunțat faptele la Serviciul General de Informații și Securitate (SGRS)”, a continuat parchetul, fără alte precizări despre natura faptelor. 

După deschiderea dosarului, parchetul a încredințat ancheta poliției judiciare federale din Charleroi, care a efectuat joi percheziții la domiciliul suspectei, precum și la locul său de muncă. 

Judecătorul de instrucție a plasat-o vineri pe suspectă sub mandat de reținere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
27,65
Câțiva nori
Umiditate:30 %
Vint:4,47 m/s
Sun
22
Mon
25
Tue
22
Wed
22
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău