Peste 10 cazuri de distribuire a substanțelor interzise, depistate într-o săptămână

  • 20 Noiembrie 2025 18:20
Peste 10 cazuri de distribuire a substanțelor interzise, depistate într-o săptămână

Polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) au contracarat, în ultima săptămână, 18 cazuri de distribuire, deținere și transportare ilegală a substanțelor narcotice, pe teritoriul Capitalei.

Astfel, în sectorul Centru, au fost înregistrate trei cazuri: un bărbat de 29 de ani cu trei pachețele cu PVP (sare), un bărbat de 34 de ani cu un pachețel cu PVP și un dispozitiv pentru consum și un bărbat de 34 de ani cu „mefedronă”.

La Botanica, polițiștii au reținut un tânăr de 24 de ani cu PVP, doi minori de 17 ani cu marijuana și un bărbat de 29 de ani cu PVP.

Totodată, un minor de 16 ani a fost prins cu marijuana la Buiucani. În același sector a fost documentat și un bărbat de 32 de ani cu PVP.

În sectorul Râșcani al Capitalei, au fost raportate cinci cazuri:

-Minor de 16 ani- cu marijuana.
-Tânăr de 24 de ani - cu hașiș.
-Un tânăr de 23 de ani și un bărbat de 38 de ani - cu mefedronă.
-Bărbat de 32 de ani- cu PVP.

De asemenea, în sectorul Ciocana al Capitalei, oamenii legii au descoperit activitatea infracțională a cinci persoane: un tânăr de 24 de ani cu două pachețele cu „hașiș”, un bărbat de 43 de ani cu nouă pachețele cu PVP, doi minori de 15 ani cu șase pachețele cu PVP și un bărbat de 36 de ani cu 25 de pachețele cu marijuana.

Toate persoanele sunt cercetate conform legii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
17,74
Nori împrăștiați
Umiditate:83 %
Vint:1,58 m/s
Wed
22
Thu
23
Fri
22
Sat
18
Sun
18
Arhivă Radio Chișinău