Hotnews.ro: Procuratura e un instrument în mâna puterii, nu întâmplător alianța contra-firii s-a rupt pe fondul unei lupte pentru controlul procuraturii (Revista presei)

  • 15 Noiembrie 2019 09:45
Hotnews.ro: Procuratura e un instrument în mâna puterii, nu întâmplător alianța contra-firii s-a rupt pe fondul unei lupte pentru controlul procuraturii (Revista presei)

Portalul Hotnews.ro subliniază că ”Igor Dodon și socialiștii săi dețin puterea singuri după o perioadă de cinci luni în care s-au aflat într-o “alianță împotriva firii” cu pro-europenii din Blocul ACUM. Marele câștigător al schimbărilor de la Chișinău este Federația Rusă: niciun șef de stat al Republicii Moldova nu i-a fost atât de apropiat – iar totul a pornit de la o înțelegere cu europenii și americanii”.

Autorul articolului, jurnalistul Cătălin Gomboș, îl citează pe analistul Armand Goșu, care observa că în lumea ex-sovietică, “procuratura e un instrument în mâna puterii, un instrument la fel de important ca serviciile secrete, ministerul de Interne”. Așadar nu este deloc întâmplător că alianța contra-firii s-a rupt pe fondul unei lupte cu privire la controlul procuraturii. Aceasta era, de altfel, una dintre cele două instituții “de forță” care îi lipseau lui Igor Dodon, cea de-a doua fiind ministerul de interne, condus de co-liderul ACUM, Andrei Năstase”, mai subliniază Hotnews.ro.

”Noul executiv nu este unul tehnocrat ci unul la cheremul președintelui Igor Dodon”, a declarat fostul premier, Maia Sandu, citată de Ziarul Național. „Au făcut un guvern aproape în totalitate cu consilierii lui Dodon. Au zis că nu fac o alință cu PD și au făcut o alință în parlament pe interese comune în parlament și probabil de frica comună de pușcărie”, a spus Maia Sandu.

Și tot Maia Sandu a declarat că noul Ministru al Educației Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, este „o ofensă” adusă societății și și-a exprimat speranța nu va încerca să schimbe programa școlară, în caz contrar, societatea va riposta, notează TV8.Am fost foarte supărată, când am văzut ministrul nou și-mi pare rău pentru colegii mei care au rămas acolo”, a declarat Maia Sandu la Jurnal TV.

Deputatul blocului ACUM Igor Grosu a declarat la TVR Moldova că nu își poate imagina cum Guvernul Chicu va stabili relații bune cu Ucraina, România și restul partenerilor de dezvoltare. „Guvernul Sandu a reușit să negocieze, să convină un raport cu partenerii de dezvoltare, care era valabil în condiția în care premnierul era Maia Sandu. Poziția noului Guvern este diferită față de acești parteneri”, a spus Igor Grosu. Deputatul PSRM Grigore Novac a spus că guvernul nu a fost învestit în grabă, deoarece „problemele țării nu așteaptă”, iar Alexandru Jizdan, deputat din partea PD, a declarat că Guvernul Sandu a fost unul din cele mai slabe.

Adevărul scrie că ex-premierul Ion Sturza îi îndeamnă pe cei din Blocul ACUM să-și asume o parte din vina pe care o poartă pentru că au pierdut controlul asupra Guvernului, odată cu învestirea în funcție a Guvernului Chicu, format în mare parte din consilierii lui Igor Dodon. ”Plecați în istorie ca cei care ați făcut un lucru extraordinar. Ați înfrânt cel mai odios regim oligarhic! Aveți toate considerațiile și respectul meu și al milioanelor de moldoveni. Dar... Una este lupta de gherilă, repet, unde ați fost excepționali, și alta este „rutina” politică”, a scris Ion Sturza pe pagina sa de Facebook.

 „Maia Sandu poate în continuare să facă o alianță cu PD și să dea jos acest guvern”, crede fosta europarlamentară, Monica Macovei, citată de Europa Liberă. Totuși, ea afirmă că ar vrea să fie convinsă că Pavel Filip este total independent, că este puternic și că nu mai are nicio legătură cu Plahotniuc, ”pentru că dacă ar fi așa, atunci s-ar fi luptat să rămână în continuare cu Maia Sandu și ar fi negociat la moțiunea de cenzură să nu treacă. Bun, poate că și Maia Sandu s-a grăbit cu asumarea răspunderii. Dacă nu ești sigur că trece, pentru că astfel de gesturi politice de asumare a răspunderii pe niște legi se fac când ești sigur că trece sau când nu mai ai încotro și când oricum te duci. Or, nu era cazul acum, poate că mai trebuia să negocieze”, crede Monica Macovei.

Noul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc, a obținut în anul trecut, împreună cu soția sa, angajată la Ministerul Educației, Cercetării și Culturii, peste 1,1 milioane de lei sau câte aproape 97 000 de lei lunar, scrie Ziarul Național.

Ziarul de Gardă publică ”CV-ul și averea unui Guvern „tehnocrat”, format pe jumătate din consilierii lui Dodon”. Un articol similar, intitulat „Tehnocrații” din Guvernul Chicu: „păcate” si interese”, găsiți și pe portalul Anticorupție.md.

La Chișinău, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat noul guvern condus premierul Ion Chicu, propus de președintele Igor Dodon, anunță Stratfor. Noul premier moldovean a promis că va menține continuitatea în relațiile țării cu creditorii internaționali, menționează Reuters, iar Euronews adaugă că noul premier este gata să poarte tratative cu FMI pentru un nou împrumut, după expirarea celui actual, în martie 2020.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Mon
17
Tue
20
Wed
21
Thu
18
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău