Galați | Dosar penal pentru cetățean din R.Moldova cu permis de conducere și act de identitate românești false

  • 11 Decembrie 2020 11:58
Galați | Dosar penal pentru cetățean din R.Moldova cu permis de conducere și act de identitate românești false

Un bărbat în vârstă de 30 ani, din Republica Moldova, s-a ales cu dosar penal după ce asupra lui au fost descoperite la frontieră un permis de conducere și o carte de identitate românești false, procurate cu suma de 450 de euro, informează, vineri, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Galați din România.

Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța, un cetățean din Republica Moldova în vârstă de 30 ani. Polițiștii de frontieră au fost efectuat un control amănunțit asupra persoanei și mașinii, pentru că existau suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false.

În urma controlului, în portofelul acestuia au fost descoperite un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, cu datele de identitate și fotografia acestuia.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat documentele prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaște, în schimbul sumei de 450 de euro, pentru a-și reglementa șederea pe teritoriul Belgiei.

Polițiștii efectuează în acest caz cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău