Сăutare:meseria
Val de căldură în Europa. Marți a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată în Franța, cod roșu în 15 orașe din Italia
Ziua de marți a fost „cea mai caldă înregistrată vreodată în Franța” de la începutul măsurătorilor în 1947, iar numeroase recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în vestul țării,…
-
23 Iunie 20:20
Igor Grosu: „Recomandările Comisiei de la Veneția privind evaluarea judecătorilor vor fi analizate și integrate în proiectul de lege”
Autoritățile de la Chișinău vor analiza recomandările formulate de Comisia de la Veneția în avizul privind evaluarea externă a judecătorilor și le vor integra în proiectul de lege acolo unde…
-
18 Iunie 13:26
OAMENII CETĂȚII | Valentin Zorilă, la 60 de ani: „În viață trebuie să ne facem datoria cinstit” (AUDIO)
Există artiști care își măsoară cariera în roluri, aplauze sau premii. Valentin Zorilă pare să-și măsoare viața altfel: prin oameni, prin întâlniri și prin datoria față de meseria pe care…
-
13 Iunie 13:40
MALURI DE PRUT | Jurnalista și poeta Codruța Simina, după întâlnirea cu elevii Liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol: „Nu-mi pot imagina ce înseamnă să treci în fiecare zi cu autobuzul pe lângă un cordon de militari pentru a merge la școală” (VIDEO)
Cu ocazia celei de-a zecea ediții a Zilelor Literaturii Române, organizată de editura Cartier și Muzeul Național al Literaturii Române, în luna mai la Chișinău, cititori și scriitori de pe ambele…
-
10 Iunie 11:42
OAMENII CETĂȚII | „Meseria asta este ca o loterie”. Doriana Zubcu-Marginean despre drumul spre teatru (Audio)
Actrița Teatrului Național „Mihai Eminescu”, artista emerită Doriana Zubcu-Marginean, a vorbit în cadrul emisiunii „Oamenii Cetății” de la Radio România Chișinău despre parcursul său artistic,…
-
03 Iunie 15:47
FOTO | Iwona Piorko, la deschiderea Expoziției Naționale „Fabricat în Moldova”: „UE este principalul partener al transformării R. Moldova și cel mai mare investitor în economie”
Cea de-a 23-a ediție a Expoziției Naționale „Fabricat în Moldova” a fost inaugurată astăzi la Chișinău, reunind peste 400 de companii din sectoarele agroalimentar și industrial. Evenimentul,…
-
11 Februarie 19:48
FOTO | Ziua Poliției Naționale. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Este și ziua reușitei unei mari echipe, care va continua să răspundă cu succes provocărilor”
Poliția Națională marchează astăzi 35 de ani de la creare. Cu această ocazie, în țară vor fi organizate evenimente festive în cadrul cărora vor fi apreciate realizările angajaților din cadrul…
-
18 Decembrie 2025 08:45
OAMENI ȘI IDEI | Oana Cristea Grigorescu: „Teatrul radiofonic rămâne un spațiu unic al imaginației. Radioul are o forță pe care internetul nu o poate înlocui” (Audio)
În cadrul emisiunii „Oameni și Idei”, de la Radio Chișinău am avut-o ca invitată pe una dintre cele mai respectate voci ale criticii de teatru din România – Oana Cristea Grigorescu, critic de…
-
02 Decembrie 2025 11:17
OAMENI ȘI IDEI | Tatiana Friniuc: De la un mic atelier, la export internațional. Cum se confecționează luxul manual în Rep. Moldova (Video)
În magazine din orașe precum Paris, Milano sau New York, alături de produse de lux internaționale, stau pe rafturi cele mai renumite parfumuri din lume ambalate în cutii realizate manual aici, la Chișinău.…
-
04 Noiembrie 2025 12:30
INTERVIU | Regizorul Gheorghe Preda: „Filmul este ocazia de a spune povești și de a împărtăși felul în care văd lumea” (Video)
În cadrul emisiunii „Oameni și Idei” de la Radio Chișinău, regizorul român Gheorghe Preda a vorbit despre felul în care înțelege filmul, despre memorie, scurtmetraj, lumea cinecluburilor din…
-
22 Octombrie 2025 15:50
Ala Nemerenco solicită demiteri după furtul din ambulanță a unui lanț de aur de la un pacient grav rănit
Ministra sănătății, Ala Nemerenco, cere demintere medicului și asistentului medical care sunt acuzați că ar fi sustras, din ambulanță, un lanț de aur de la un bărbat grav rănit într-un accident…
-
20 Septembrie 2025 09:55
Cazul amenințării judecătoarei pe dosarul bașcanei Găgăuziei. Șeful IGP: „Evghenia Guțul și Ilan Șor sunt persoane cu interes”
Evghenia Guțul și Ilan Șor sunt persoane cu interes în cazul amenințării magistratei care a gestionat și a pronunțat sentința în dosarul bașcanei Găgăuziei. Declarația a fost făcută pentru…
-
07 Septembrie 2025 11:35
Directorul executiv al API, Petru Macovei: „Atacul asupra sediului Teleradio a fost executat la comandă politică și face parte din acțiunile concertate de intimidare a presei”
Sediul companiei publice de radio și televiziune, Teleradio-Moldova, a fost vandalizat în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică. Persoane necunoscute au stropit cu vopsea roșie și neagră coloanele…
-
28 Iulie 2025 14:10
Liderul partidului Șansa, Alexei Lungu, a bruscat jurnalista TVR MOLODVA Angelina Ungureanu
Liderul partidului Șansa, Alexei Lungu, afiliat fugarului Ilan Șor, s-a dat din nou în spectacol. El a avut un comportament agresiv împotriva unor jurnaliști chiar înainte de a începe ședința de…
-
02 Iulie 2025 09:50
Jurnalistă de la Ziarul de Gardă, intimidată și amenințată cu „dosar penal” de către Alexei Lungu, un acolit al fugarului Ilan Șor (Revista presei)
Procurorii cer 9 ani de închisoare pentru bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Europa Liberă relatează că procurorii cer ca guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, acuzată că a acceptat finanțarea…
-
02 Iulie 2025 08:53
Președintele ales al României, Nicușor Dan, își începe astăzi mandatul. Programul zilei
Președintele ales Nicușor Dan depune luni, de la ora 12.00, jurământul în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului și apoi va merge la Palatul Cotroceni, unde va avea loc ceremonia militară…
-
26 Mai 2025 08:17
Republica Moldova marchează Ziua Internațională a Libertății Presei. Sergiu Prodan: „O presă liberă, profesionistă și responsabilă este un pilon al statului de drept”
Astăzi, 3 mai, este marcată Ziua Internațională a Libertății Presei în Republica Moldova și în alte state ale lumii. Potrivit ministrului Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, acesta este…
-
03 Mai 2025 13:15
Trei scenarii pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina (Bloomberg)
Potrivit surselor agenției Bloomberg, citată de G4media, principalii aliați ai Ucrainei nu au știut de convorbirea dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin până…
-
13 Februarie 2025 16:09
PCCOCS și Procuratura Anticorupție vor fi comasate într-o singură instituție specializată. Un proiect de lege a fost înregistrat în Parlament
Procuratura Anticorupție (PA) și procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi comasate într-o singură instituție. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat…
-
13 Februarie 2025 08:50
Igor Grosu, continuă nemulțumirile la adresa Veronicăi Dragalin: „Sunt instituții care livrează și nu-i încurcă timpul de afară, fauna, flora”
Ideea comasării celor două procuraturi specializate a apărut încă în noiembrie anul trecut, la una dintre ședințele Consiliului Suprem de Securitate, a comunicat astăzi președintele Parlamentului,…
-
30 Ianuarie 2025 18:15

