OAMENII CETĂȚII | Valentin Zorilă, la 60 de ani: „În viață trebuie să ne facem datoria cinstit” (AUDIO)

  • 13 Iunie 13:40
0%
00:00:00
00:00:00

Există artiști care își măsoară cariera în roluri, aplauze sau premii. Valentin Zorilă pare să-și măsoare viața altfel: prin oameni, prin întâlniri și prin datoria față de meseria pe care și-a ales-o. La 60 de ani, actorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” vorbește cu aceeași emoție despre începuturile sale pe scenă, despre profesorii care l-au format și despre responsabilitatea de a rămâne fidel scenei naționale.

Invitat la emisiunea „Oamenii Cetății” de la Radio Chișinău, artistul emerit a oferit o incursiune sinceră în biografia sa, una pe care o descrie drept plină de experiențe care l-au definit.

„În viață avem de toate, și bucurii, și momente mai puțin îmbucurătoare. Important este să-ți faci datoria. Cinstit”, spune actorul, formulând poate cel mai clar crezul care i-a ghidat parcursul.

OAMENII CETĂȚII | Valentin Zorilă, la 60 de ani: „În viață trebuie să ne facem datoria cinstit” (AUDIO)

Născut într-o familie de profesori, Valentin Zorilă a crescut într-un mediu în care cartea și educația ocupă un loc central. Tatăl său era profesor de biologie și chimie, iar mama, filolog. De la ea a moștenit dragostea pentru cuvânt, pentru limbă și pentru expresia artistică.

Puțini știu că înainte de a deveni actor a fost student la Facultatea de Limbi Străine a Universității de Stat din Moldova. A studiat limba engleză timp de trei ani și jumătate, însă destinul avea să-l poarte spre teatru.

În 1989, într-o perioadă a marilor schimbări politice și sociale, tânărul Valentin Zorilă a participat simultan la două concursuri de admitere: unul organizat de marele cineast Emil Loteanu și altul pentru grupul selectat să studieze actoria la Moscova, în celebra școală de teatru afiliată Teatrului Vahtangov. A ales Moscova. O alegere care avea să-i schimbe viața.

„Am intrat într-o zonă extraordinar de benefică din toate punctele de vedere. Am avut șansa să învăț de la oameni excepționali”, își amintește actorul.

Un rol esențial în formarea sa l-a avut profesoara Marina Panteleeva, pe care o evocă drept un model de profesionalism și noblețe umană.

După absolvirea studiilor, în 1993, Valentin Zorilă s-a alăturat echipei Teatrului „Eugene Ionesco”, alături de colegii săi de generație. Era perioada în care teatrul moldovenesc căuta forme noi de expresie, iar tinerii actori aduceau un suflu proaspăt pe scenă. Au urmat ani de căutări, experiențe internaționale și colaborări inedite. Actorul își amintește cu drag de proiectele realizate împreună cu regizori italieni și de spectacolele jucate în mai multe limbi.

A cunoscut și tentația emigrării, într-o perioadă în care mii de moldoveni plecau peste hotare în căutarea unui trai mai bun. A lucrat pentru scurt timp în Marea Britanie, însă niciodată nu și-a dorit să-și rupă rădăcinile. „Sunt foarte atașat de spațiul meu, de țara mea, de rădăcinile mele”, mărturisește el.

Anul 2026 marchează nu doar împlinirea vârstei de 60 de ani, ci și două decenii de activitate la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
24,93
Cer fragmentat
Umiditate:64 %
Vint:3,6 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
25
Sun
25
Mon
26
Arhivă Radio Chișinău