Republica Moldova marchează Ziua Internațională a Libertății Presei. Sergiu Prodan: „O presă liberă, profesionistă și responsabilă este un pilon al statului de drept”
-
03 Mai 13:15
Astăzi, 3 mai, este marcată Ziua Internațională a Libertății Presei în Republica Moldova și în alte state ale lumii. Potrivit ministrului Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, acesta este un prilej de reflecție asupra rolului esențial pe care îl are presa într-o societate democratică.
Cu acest prilej, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a transmis un mesaj public în care subliniază rolul esențial al mass-mediei în apărarea drepturilor fundamentale și consolidarea statului de drept.
„O presă liberă, profesionistă și responsabilă nu este doar un garant al dreptului cetățenilor de a fi informați corect, ci și un pilon al statului de drept”, a scris ministrul pe rețelele sociale.
Sergiu Prodan a salutat clasarea Republicii Moldova pe locul 35 din 180 de țări în clasamentul global al libertății presei, realizat de organizația „Reporteri fără Frontiere”.
„Este o recunoaștere internațională a progreselor înregistrate, dar și un semnal că trebuie să continuăm consolidarea unui ecosistem mediatic pluralist și echitabil”, a afirmat el. Totodată, a avertizat că, deși influența politică și oligarhică asupra presei este în scădere, presiunile economice, editoriale și tentativele de manipulare rămân provocări majore pentru redacțiile independente.
Ministrul a prezentat o serie de măsuri implementate de Ministerul Culturii în sprijinul mass-mediei: consolidarea Direcției Politici Mass-Media, înființarea și operaționalizarea Fondului de subvenționare a mass-mediei prin Legea nr. 50/2024, triplarea bugetului acestui fond de la 5 la 15 milioane de lei, precum și lansarea unor concursuri pentru proiecte de jurnalism cultural, educație mediatică și investigații jurnalistice.
În același timp, ministerul a susținut presa scrisă printr-un mecanism de finanțare a distribuirii publicațiilor periodice, compensând cheltuieli de peste 10 milioane de lei, în beneficiul a 18 redacții și al publicului cititor.
„Presa are nevoie de mai mult decât recunoaștere simbolică. Are nevoie de susținere și condiții decente pentru a-și exercita misiunea cu profesionalism, etică și imparțialitate”, a subliniat ministrul, încurajând jurnaliștii să-și facă meseria „cu integritate, cu respect pentru fapte și cu devotament față de interesul public”.
În 2025, UNESCO a propus tema „Relatarea într-o lume curajoasă: Impactul Inteligenței Artificiale asupra libertății presei și a mass-media” („Reporting in the Brave New World: The Impact of Artificial Intelligence on Press Freedom and the Media”), pentru a atrage atenția asupra transformărilor profunde din domeniul informării și asupra riscurilor și oportunităților generate de tehnologiile emergente.
Potrivit clasamentului Reporteri fără Frontiere, Republica Moldova se clasează în primele 40 de poziții în clasamentul mondial al libertății presei din 2025, ocupând locul 35 din 180, cu patru poziții în scădere față de anul precedent, dar înaintea unor țări precum România (locul 55), Statele Unite (57), Ucraina (62) și Rusia (171), care, la rândul lor, au înregistrat scăderi în clasament.

