Radio Chișinău: Ce înseamnă pentru dumneavoastră filmul?

Gheorghe Preda: „M-a întrebat odată un regizor extraordinar, Silviu Purcărete, pe vremea când mă pregăteam să dau admitere la regie – «De ce vrei tu să faci meseria asta?» I-am răspuns: «pentru că îmi place să ascult și să spun povești.» Filmul, pentru mine, este ocazia de a spune povești altora și de a-i face părtași la felul în care văd lumea.”

Radio Chișinău: Criticii vorbesc despre stilul dumneavoastră ca despre un „experiment radical”. Ce înseamnă această radicalitate pentru dumneavoastră?

Gheorghe Preda: „În primul rând, înseamnă provocare. Un test cu mine însumi: «pot să fac asta?» Eu cred foarte mult în imagine. Pentru mine, filmul este, în primul rând, o poveste spusă prin imagini. Dialogul joacă un rol secundar. Mi se pare esențial ca publicul să înțeleagă, prin imagine, ceea ce vreau să transmit și să vadă perspectiva mea asupra vieții. Îmi place ca poveștile să aibă finaluri care să surprindă total. Filmul trebuie să lase spectatorul fără replică.”

Radio Chișinău: În creațiile dumneavoastră revine des ideea de memorie colectivă și de reconstituire a trecutului. De ce e un subiect atât de important pentru dumneavoastră ca cineast?

Gheorghe Preda: „Pentru că, dacă memoria nu funcționează, riști să repeți trecutul. Avem, ca societate, un trecut foarte traumatizant, iar uitarea poate deveni periculoasă. E important să readucem pe masă aceste povești, mai ales pentru generațiile tinere. Dacă un procent semnificativ dintre tinerii din România spun astăzi că epoca lui Ceaușescu a fost «bună», înseamnă că există o ruptură de memorie. Imaginea poate convinge mai puternic decât poveștile scrise pe foaie.”

Radio Chișinău: În documentarul „Camera obscura” explorați lumea cinecluburilor din perioada comunistă. Ce v-a atras la acest subiect: nostalgia, istoria sau ideea de comunitate?

Gheorghe Preda:  „Toate la un loc: nostalgia, istoria și, mai ales, comunitatea din jurul filmului. Primeau peliculă de 8 mm sau 16 mm pentru filme de propagandă, iar din bucățile rămase își făceau filmele lor. Developau acasă, în borcane, își sacrificau banii și timpul pentru 3 sau 5 minute de cinema. Înțelegeau filmul într-o formă aproape fanatică – în sensul pasiunii totale.”

Radio Chișinău: Ce credeți că s-a pierdut odată cu dispariția acelor cercuri cinefile? Mai e ceva de recuperat?

Gheorghe Preda:  „Nu prea mai avem ce să recuperăm, pentru că majoritatea limbajului audio-vizual acum e pe rețelele de socializare. Și eu sunt foarte sceptic că televiziunea va exista în instituții peste zece ani. Fiecare individ, va avea televiziunea lui pe Instagram, TikTok și așa mai departe.”

Radio Chișinău: Într-o lume în care inteligența artificială produce deja imagini și filme, se schimbă rolul regizorului ca „autor”?          

Gheorghe Preda:  „Se schimbă radical. În câțiva ani vom putea crea filme de acasă, doar cu programe AI. Există însă un risc major: pierderea sensului și manipularea. Dacă nu mai știm ce e real și ce e fals, putem deveni vulnerabili, inclusiv social și politic. Singura soluție este educația și informarea constantă.”

Radio Chișinău: În România, publicul e pregătit pentru film de autor și educație vizuală?

Gheorghe Preda: „Eu am predat 27 de ani. Am întrerupt anul trecut colaborarea cu Universitatea Națională de Arte, unde predam media claselor de modă, dar dezamăgirea mea este mare, pentru că am senzația că nu mai interesează pe nimeni nimic. Și e paradoxal asta, pentru că tu acum ai acces la milioane de informații și în loc să dezvolți un creier supradimensionat, practic toți petrec timp pe TikTok. Aici scapă ceva.”

Radio Chișinău: Dacă ar fi să recomandați un singur film românesc tinerilor din Republica Moldova, care ar fi acela?

Gheorghe Preda: Filmul „Anul Nou care n-a fost” de Bogdan Mureșanu. O comedie-dramă excelentă, premiată la Veneția, despre revoluția spusă altfel decât am fost obișnuiți. Are actori foarte buni, scenariu solid și un final copleșitor. Îl recomand.”

Interviul integral în format video, îl puteți urmări pe link-ul de mai jos: