Atenționare de călătorie emisă de MAE al României: Grecia - grevă generală în sectorul feroviar
-
17 Noiembrie 2025 17:39
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României informează cetățenii români care se află, tranzitează, sau intenționează să călătorească în Grecia că marți, 18 noiembrie 2025, este programată o grevă generală de 24 de ore în sectorul feroviar.
Astfel, se pot înregistra perturbări semnificative în domeniul transportului public feroviar, iar anumite curse ar putea fi anulate. MAE le recomandă cetățenilor români să verifice periodic paginile de internet ale companiilor de transport pentru obținerea informațiilor actualizate cu privire la programul mijloacelor de transport, transmite Agerpres.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875; +302106728879 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076, potrivit unui comunicat MAE.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro, https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, https://www.hellenictrain.gr.

