Vladimir Bolea: Companii din SUA, Grecia și Ungaria sunt interesate de Aeroportul Mărculești

  • 25 Iunie 11:43
Vladimir Bolea: Companii din SUA, Grecia și Ungaria sunt interesate de Aeroportul Mărculești

Mai multe companii din SUA, Grecia și Ungaria și-au manifestat interesul pentru Aeroportul Mărculești, iar autoritățile văd în acest aerodrom potențialul unui viitor hub regional de transport și logistică. O spune ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea. Potrivit oficialului, Aeroportul Mărculești a fost integrat în structura Aeroportului Internațional Chișinău, iar procesul de transfer al activelor a fost finalizat, transmite IPN.

„Aeroportul Mărculești a intrat în componența Aeroportului Chișinău. Toată averea Aeroportului Mărculești, în baza unui proces de primire-predare, a fost transferată către Aeroportul Chișinău. Acolo vor veni specialiști în dezvoltarea aviației și vor face o analiză ca să ne spună care sunt tendințele regionale, ca ulterior să ne spună în ce urmează să investim la Mărculești”, a spus vicepremierul Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

Potrivit vicepremierului, interesul investitorilor străini pentru aerodromul din nordul țării este în creștere. „La Mărculești este un aeroport funcțional, anual au loc câte 230-250 de zboruri. În fiecare lună sunt companii care vin la minister și la Aeroportul Chișinău, interesate de aerodromul de la Mărculești. Sunt companii din SUA, Grecia, Ungaria. Toți sunt interesați de această locație”, a mai spus Vladimir Bolea.

Oficialul a subliniat avantajele aeroportului Mărculești, menționând poziționarea acestuia în apropierea granițelor cu Ucraina și România, precum și conexiunile existente la infrastructura rutieră și feroviară.

„Este un aerodrom situat la puțin peste 100 de kilometri de Ucraina și puțin peste 100 de kilometri de România. Are o locație fantastică. Are drum cu 4 benzi până la el care urmează a fi reconstruit și are cale ferată. Deci, vorbim despre un veritabil hub. Vrem să pregătim acest aerodrom, dar totuși așteptăm recomandările specialiștilor”, a punctat ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
28,15
Câțiva nori
Umiditate:49 %
Vint:4,98 m/s
Fri
24
Sat
22
Sun
26
Mon
28
Tue
26
Arhivă Radio Chișinău