Сăutare:Lozova
Parc fotovoltaic în comuna Mereni din Anenii Noi, cu sprijinul Uniunii Europene
Localnicii din Mereni vor beneficia în curând de propria energie electrică produsă de stația fotovoltaică, construită cu sprijinul nerambursabil al Uniunii Europene. Parcul fotovoltaic va fi dat…
-
19 Octombrie 17:00
Două zile de tradiții, muzică și spectacole la Festivalul Loziei. Programul evenimentului
Comuna Lozova din raionul Strășeni găzduiește sâmbătă și duminică Festivalului Loziei – Meșteșugul Strămoșesc. Evenimentul promite să aducă împreună tradițiile, arta și divertismentul…
-
20 Septembrie 12:40
Cinci localități se transformă în „Sate Inteligente” cu sprijinul Uniunii Europene
Localitățile Larga, Coșnița, Sipoteni, Lozova și Mereni sunt incluse într-un program-pilot de transformare în „Sate Inteligente” – un concept european implementat pentru prima dată în Republica…
-
17 August 17:12
Cinci sate din R. Moldova vor beneficia de parcuri fotovoltaice, grație unei investiții de peste 12 milioane de lei din partea Uniunii Europene
Cinci localități din Republica Moldova vor beneficia de parcuri fotovoltaice, grație unei investiții de 12,3 milioane de lei din partea Uniunii Europene. Inițiativa face parte din proiectul „EU4Moldova…
-
30 Aprilie 17:45
Două noi focare de pestă porcină africană, depistate la Ungheni și Strășeni
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că au fost înregistrate 2 focare de pestă porcină africană. Prezența virusului a fost confirmată la porci domestici, în localitatea…
-
16 Aprilie 15:10
Asalt asupra Harkovului. Ce pregătește armata rusă
Forțele ruse se regrupează și se pregătesc pentru un nou atac în regiunea ucraineană Harkov, conform Grupului Operativ-Strategic de Forțe Hortiția, notează The Kyiv Independent.
-
12 Aprilie 16:24
ANSA anunță noi focare de pestă porcină africană, în raioanele Cahul și Strășeni, și un focar de rabie
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță despre noi focare de pestă porcină africană (PPA), înregistrate în raioanele Cahul și Strășeni, și un focar de rabie, într-o…
-
09 Aprilie 15:15
Deconectări ale energiei electrice, programate în sectorul Ciocana din Chișinău și în alte raioane. Precizările companiei Premier Energy
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienților, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunță că luni, 6 ianuarie 2025, au loc deconectări ale populației de la energia electrică.
-
06 Ianuarie 10:10
FOTO | Mai multe drumuri din țară sunt înzăpezite, iar o bandă de circulație este blocată la Bravicea. Drumarii au intervenit în peste 15 raioane
În dimineața acestei zile a nins, pentru prima dată în acest an, în mai multe regiuni din Republica Moldova, inclusiv în Chișinău. În acest context, Administrația de Stat a Drumurilor anunță…
-
21 Noiembrie 2024 10:02
În patru școli din Republica Moldova au fost instalate dispensere cu absorbante oferite gratuit fetelor
Patru școli din Republica Moldova au fost dotate, în premieră, cu dispensere cu absorbante oferite gratuit fetelor. Totodată, aici au fost amenajate cabinetul medicului, al psihologului școlar și…
-
09 Februarie 2024 11:09
Colinde românești din diverse regiuni ale țării vor răsuna în 3 orașe ale R. Moldova. Nașterea Domnului va fi vestită de Corala Mitropoliei Basarabiei, care invită publicul la concertul „Magii de la Răsărit”
Corala academică a Mitropoliei Basarabiei „Gavriil Musicescu”, în colaborare cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și Mitropolia Basarabiei, vă invită la un eveniment special: Concertul…
-
14 Decembrie 2023 08:26
Lucrările de construcție a gazoductului de presiune înaltă „Strășeni-Vorniceni” au fost finalizate
Lucrările de construcție a gazoductului de presiune înaltă „Strășeni-Vorniceni” au fost finalizate, iar acesta este deja pus în funcțiune, transmite MOLDPRES.
-
21 Noiembrie 2023 14:04
Raport Promo-Lex: zeci de incidente recepționate și raportate până la ora 15
Până la ora 15:00, MO Promo-LEX a recepționat și a procesat 62 de incidente, se arată în comunicatul de presă al organizației, citat de Radio Chișinău.
-
19 Noiembrie 2023 16:40
Orchestra ”Lăutarii” va prezenta un spectacol aniversar dedicat maestrului Nicolae Botgros
Un spectacol aniversar cu genericul ”Lăutarii Tradițional. Nicolae Botgros-70”, susținut de Orchestra Națională de Muzică Populară ”Lăutarii” va avea loc marți, 19 septembrie, la ora 18.00,…
-
18 Septembrie 2023 15:40
Deputații Bolea și Suhodolski au fost excluși din fracțiunea BCS
Deputații Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschi, care au anunțat recent că aderă la Partidul ”Renaștere”, au fost excluși din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, a comunicat astăzi, 25 mai,…
-
25 Mai 2023 11:43
17 localități sunt deconectate în totalitate sau parțial de la rețeaua de aprovizionare cu energie electrică, din cauza vântului puternic și poleiului
17 localități din 4 raioane din centrul și sudul Republicii Moldova sunt deconectate în totalitate sau parțial de la rețeaua de aprovizionare cu energie electrică, din cauza vântului puternic și…
-
06 Aprilie 2023 13:30
Unde poți merge să privești fotbal: Programul fotbalistic și sportiv pentru acest weekend
Federația Moldovenească de Fotbal prezintă programul fotbalistic și sportiv pentru acest weekend, transmite fmf.md.
-
05 Noiembrie 2022 13:52
Războiul din Ucraina, motivul unor noi discuții aprinse în Parlament | Igor Grosu către BCS: Un proiectil a căzut pe teritoriul nostru. Ce ar mai trebui să se întâmple ca voi să vă treziți?
Fragmentele rachetei rusești căzute pe teritoriul Rep. Moldova, la începutul acestei săptămâni, a fost motiv de discuții aprinse între deputații majorității parlamentare și cei ai Blocului Socialiștilor…
-
03 Noiembrie 2022 14:26
Orarul serviciilor de screening în perioada 3 – 7 octombrie
Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere în perioada 3 – 7 octombrie populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie…
-
04 Octombrie 2022 10:55
Focar de pestă porcină africană, depistată la porci domestici într-o gospodărie din raionul Florești
Pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană la porci domestici în raionul Florești, satul Domulgeni. În gospodărie erau întreținute 4 (patru) porcine.
-
24 August 2022 11:48

