De astăzi, cetățenii se pot înregistra pentru a primi ajutor la plata facturilor la energie. Cum vor fi acordate compensațiile

  • 03 Noiembrie 11:13
De astăzi, cetățenii se pot înregistra pentru a primi ajutor la plata facturilor la energie. Cum vor fi acordate compensațiile

Guvernul a lansat programul „Ajutor la Contor” pentru sezonul rece 2025–2026, prin intermediul căruia va oferi compensații la energie pentru familiile vulnerabile. Înregistrarea a început astăzi, 3 noiembrie, pe platforma compensatii.gov.md și se va încheia pe 28 noiembrie. Compensațiile vor fi acordate în bani, în funcție de venit, numărul de membri și tipul de încălzire, și vor fi virate pe carduri sociale, conturi bancare sau ridicate de la poștă, transmite Radio Chișinău.

Începând cu 3 noiembrie 2025, consumatorii casnici din Rep. Moldova se pot înscrie pe platforma oficială compensatii.gov.md pentru a beneficia de compensațiile la energie pentru iarna aceasta. Cei care nu se pot înregistra cererea online, pot apela la ajutorul asistenților sociali sau al specialiștilor din centrele de prestare a serviciilor publice. În cadrul unei conferințe de presă, Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru a detaliat mecanismul de acordare a acestor ajutoare.

„Guvernul este alături de cetățeni în lunile de iarnă care urmează. Înregistrarea este deschisă pentru toți cei care doresc să aplice, iar procesul a rămas același ca anul trecut. Ne asigurăm că toți cetățenii care au nevoie de ajutor vor avea șansa să se înregistreze”, a spus Natalia Plugaru. 

Compensațiile vor fi acordate pe baza unui set de criterii, inclusiv venitul familiei, numărul de membri și sursa de încălzire. Sumele vor fi stabilite individual pentru fiecare gospodărie. După 28 noiembrie, datele introduse vor fi verificate, iar banii vor fi virați pe cardurile sociale sau pe conturile bancare ale solicitanților, ori vor putea fi ridicați la oficiile poștale. Anul trecut suma compensației a constituit în medie 750 de lei. 

„Înțelegem că va fi o mare cerere în primele zile ale lunii noiembrie, dar avem suficient timp pentru ca toți cei care doresc să aplice să aibă ocazia. Dacă întâmpinați dificultăți tehnice pe platformă, vă rugăm să reveniți mai târziu. Există și suport telefonic prin linia verde 08000-5000”, a afirmat Natalia Plugaru. 

Pentru a preveni fraudele, autoritățile au avertizat cetățenii să nu ofere date personale sau bancare prin mesaje SMS sau apeluri telefonice, care ar putea fi tentative de escrocherii. În program datele beneficiarilor sunt strict protejate.

Programul „Ajutor la Contor” a fost lansat în 2022 și a oferit deja ajutoare pentru aproape 900 de mii de gospodării din întreaga țară. Acest program face parte din măsurile guvernamentale menite să reducă vulnerabilitatea energetică a populației, în special în sezonul rece, și să sprijine familiile cu venituri mici sau care se află în situații de risc economic.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
16,07
Cer fragmentat
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Tue
11
Wed
9
Thu
11
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău