Biblioteca Națională a instruit specialiști care vor contribui la formarea bibliotecarilor din localități

  • 20 Februarie 2019 13:47
Biblioteca Națională a instruit specialiști care vor contribui la formarea bibliotecarilor din localități

Biblioteca Națională a instruit, timp de un an și jumătate, 17 angajați care, la rândul lor, vor contribui la formarea și dezvoltarea competențelor profesionale ale angajaților din cadrul bibliotecilor școlare, sătești, orășenești, raioanele și municipale. În cadrul Galei formatorilor Bibliotecii Naționale, ediția I, aceștia au primit certificatele de atestare, transmite IPN.

Directorul general al Bibliotecii, Elena Pintilei, a spus că formatorii au fost instruiți în prestarea diferitor servicii educaționale pentru a ridica prestigiul bibliotecarilor din toată țara. Unii dintre ei au fost pregătiți anterior în cadrul studiilor universitare, alții în cadrul programului Novateca, iar acum au participat la un curs de aprofundare a cunoștințelor în cadrul Centrului de formare profesională continuă în Biblioteconomie și Științe ale Informării,  din cadrul Bibliotecii Naționale.

Elena Pintilei a mai spus că, la prima etapă, formatorii vor oferi suport bibliotecarilor, iar ulterior vor furniza servicii și utilizatorilor Bibliotecii Naționale. Aceștia sunt îndemnați să vină cu idei de servicii care pot fi prestate utilizatorilor. Formatorii vor lucra cu bibliotecarii pe diferite segmente. Îi vor instrui cum să-și dezvolte noi abilități, să dezvolte servicii moderne.

Șefa Centrului de formare profesională continuă în Biblioteconomie și Științe ale Informării, Ludmila Corghenci, a menționat că astăzi puțini cunosc faptul că Biblioteca Națională are grijă de întreg personalul de specialitate din toate bibliotecile țării. Bibliotecarul este un angajat care pe parcursul întregii vieți trebuie să învețe și nu pentru sine, dar pentru utilizatori. „Avem 17 persoane formate, care pe parcursul următorilor ani vor veni în fața personalului de specialitate, asigurând nevoile de învățare a acestui personal, în primul rând în baza nevoilor profesionale care vor veni din partea bibliotecilor”, a spus Ludmila Corghenci.

Organizarea Galei formatorilor Bibliotecii Naționale are ca scop stimularea formării profesionale continuă a personalului de specialitate din cadrul bibliotecilor. Activitățile educaționale ale formatorilor vor fi desfășurate în incinta Centrului de formare profesională continuă, dar vor avea loc activități și în teritoriu.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău