Autoritățile retrag cetățenia olandeză a patru jihadiști

  • 13 Septembrie 2017 17:02
Autoritățile retrag cetățenia olandeză a patru jihadiști

Autoritățile din Olanda au folosit pentru prima oară noile prevederi antiteroriste din legislația națională pentru a retrage cetățenia a patru jihadiști, transmite Agerpres.

Este vorba de patru indivizi care se alăturaseră unor grupări teroriste, cum este Statul Islamic din Siria, a precizat ministrul olandez al justiției, Stef Blok.

O lege care a intrat în vigoare în martie în Olanda le permite autorităților să le retragă cetățenia olandeză celor despre care se consideră că reprezintă un risc pentru securitatea națională.

Cei patru, care sunt și cetățeni marocani, nu vor mai putea intra în mod legal în Olanda și nici în alte țări din spațiul de liberă circulație Schengen, a menționat ministrul justiției.

Potrivit legii, măsura retragerii cetățeniei poate fi aplicată chiar dacă persoana vizată nu a suferit o condamnare, dar nu poate privi decât persoanele cu dublă cetățenie.

Conform presei olandeze citate de AFP, cei patru jihadiști au fost toți condamnați la pedepse cu închisoarea pentru apartenență la o organizație teroristă, dar în prezent nu se știe unde se află.

Se estimează că 280 de cetățeni olandezi au plecat în Siria și Irak pentru a lupta alături de jihadiști, de la începutul războiului civil din Siria, în 2011. Agenția națională antiteroristă a Olandei NCTV a avertizat în cel mai recent raport că, deși până acum această țară a fost ocolită de atacuri de genul celor din Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania sau Spania, 'jihadiștii consideră Olanda o țintă legitimă'.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău