Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu secretarul general al Guvernului. Perspectivele de continuare a Acordului bilateral de 100 de milioane, pe agenda de discuții
-
17 Ianuarie 08:00
Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu s-a întâlnit cu secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, Artur Mija. Cei doi au vorbit despre perspectivele de continuare a operaționalizării Acordului bilateral de 100 de milioane, precum și stadiul implementării proiectelor aprobate în 2024.
„Am făcut și un bilanț al fondurilor deja alocate în 2023 și 2024 de Guvernul României în baza aceluiași Acord de asistență financiară, pentru proiecte în domenii de interes major pentru Republica Moldova și cetățenii săi: dezvoltare locală prin lucrări publice și infrastructură in domeniul alimentarii cu apa, dezvoltarea transportului școlar prin donarea de autobuze scolare in toate regiunile R. Moldova, consolidarea capacității instituționale a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, reconstrucția capitală a căminului studențesc nr. 3 al Universității de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul, respectiv reabilitarea unor monumente de importanta arhitectonica și istorică”, a transmis Cristian-Leon Țurcanu într-un mesaj pe Facebook.
În 2022, Guvernele Republicii Moldova și României, au semnat Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza donației din partea României. Ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro este destinat pentru implementarea proiectelor în sectoare cheie ale Republicii Moldova, pentru o perioadă de 7 ani.
În baza Acordului, România și Republica Moldova își vor dezvolta cooperarea în următoarele domenii: sectorul energetic, infrastructura de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare și turism.