Alexis Tsipras: Europa se confruntă cu "o criză politică profundă"

  • 22 Iunie 2016 17:45
Alexis Tsipras: Europa se confruntă cu

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat miercuri că Europa este încă afectată de criza financiară care a provocat tulburări politice și a condus la organizarea referendumului britanic, informează Agerpres.

"Europa se află într-o criză politică profundă ca urmare a crizei financiare și a modului în care conducerea Europei a acționat în această criză", a declarat Tsipras pentru jurnaliști în timpul unei vizite la Strasbourg. El a adăugat că ideea de "mai multă sau mai puțină Europă" este falsă, afirmând că este nevoie de o Europă mai bună.

"Cred că astăzi este un moment crucial pentru întreaga Europă. Mâine (joi) este referendumul britanic și atenția tuturor este acolo", a spus Tsipras.

Grecia s-a aflat și ea anul trecut aproape de o ieșire din UE sau de un "Grexit". În luna iulie anul trecut, alegătorii greci au votat masiv în cadrul unui referendum împotriva măsurilor de austeritate impuse Greciei de creditorii internaționali.

"Mă tem că întreaga Europă se află la o răscruce de drumuri dificilă", a spus Tsipras. "Prin urmare, eu nu sunt atât de fericit că nu vorbim acum despre Grexit, pentru că vorbim despre Brexit. Vorbim despre viitorul Europei fără prea mult optimism", a mai spus el.

Tsipras, care urma să se adreseze miercuri după-amiază Consiliului Europei, a afirmat că este momentul pentru susținerea principiilor fundamentale ale Europei de "solidaritate, democrație și coeziune socială".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
17,18
Câțiva nori
Umiditate:79 %
Vint:1,54 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău