Faptul că familiile fug dintr-o zonă de război este dureros, dar nu și surprinzător. Partea cea mai tulburătoare constă în detalii: din cei 454000 de oameni care părăsiseră Ucraina până la sfârșitul lunii octombrie, peste 387000 s-au refugiat în Rusia. Cei mai mulți dintre fugari erau rusofoni din est, dar asta naște totuși o întrebare serioasă: dacă e vorba de un conflict între Ucraina și Rusia, de ce atâția ucraineni s-au îndreptat spre dușman?

Desigur, este absurd faptul că Moscova neagă orice implicare în estul Ucrainei: este clar că separatiștii din Donețk și Lugansk sunt echipați, întăriți și instruiți de ruși. Cu alte cuvinte, dacă Vladimir V. Putin ar fi încercat să trimită comandouri sub acoperire care să înființeze false republici în vestul Ucrainei, acolo unde sentimentele antirusești sunt puternice, oamenii lui s-ar fi întors la Kremlin în saci de plastic. Da, domnul Putin este cel care ațâță spiritele în est, dar o face cu "ingrediente" locale. Intră în contact cu populația într-o limbă pe care o vorbește și ea și apelează la niște simblouri pe înțelesul ei.
Neplăcut este faptul că mulți dintre ucrainenii din est - aceiași oameni care trăiesc și care au de suferit în urma acestui conflict - nu au încredere în Kiev și în Occident și, tacit cel puțin, sprijină Rusia și pe separatiști. Or, la drept vorbind, asta nu e surprinzător.

Luna trecută, președintele ucrainean Petro O. Poroșenko a hotărât să înghețe pensiile de la guvern și finanțarea școlilor și spitalelor din provinciile Donețk și Luhansk, două provincii din estul țării. Din nefericire, criminalii separatiși nu se bazează pe alimente ca să cumpere arme, pentru că le primesc din Rusia. Domnul Poroșenko nu a făcut astfel decât să îi ofere domnului Putin "dovada" pensionarilor din regiune care mor de foame: "Vedeți, Occidentului nu-i pasă dacă muriți". Este o senzație care se face tot mai simțită, potrivit unor informații parvenite din regiune.

La fel de nefericită este și decizia Kievului de a-și menține relațiile cu batalionul din regiunea Mării de Azov, o grupare paramilitară naționalistă, formată din aproximativ 400 de bărbați care folosesc saluturi și insemne naziste. Pentru oricine este familiarizat cu sângeroasa istorie a Ucrainei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a-i permite batalionului din Azov să lupte în regiune este ca și cum l-ai sponsoriza pe Timothy McVeigh ca să ducă la bun sfârșit atentatul din Oklahoma City. Asta nu face decât să îi înfurie pe localnici, oferindu-i totodată domnului Putin o nouă ocazie de a-și ascunde mantia de ocupant, arborând-o pe cea de apărător.

Prezența celui de-Al Doilea Război Mondial sau a "Războiului", cum îl numesc cei mai mulți din estul Ucrainei, în conștiința ucrainenilor din est nu poate fi subestimată. Copilăria mea din Harkov (care acum se numește Harkiv), un oraș din nord-estul țării, în anii '80, era dominată de "Război", deși trecuseră 40 de ani de la sfârșitul lui. Orice familie - rusă, ucraineană, romă sau evreiască - avea rude-fantomă dispărute sau decedate. Una dintre primele mele amintiri este legată de faptul că l-am întrebat pe tata de unde provin găurile din zidul blocului în care locuiam; una dintre primele amintiri ale tatălui meu este fuga din Harkov cu câteva ore înainte de invazia nemților în oraș. Ucrainenii de azi din est, mai ales generațiile mai în vârstă, reacționează la svastici sau la alte insemne fasciste - simboluri naziste folosite acum de ultranaționaliștii ucraineni - cam cum ar reacționa afro-americanii la arderea unor cruci.

Domnul Putin și presa rusă afirm că ucrainenii din vest, aflați în guvernul domnului Poroșenko, sunt neonaziști. Vestul repinge acuzațiile, susținând că în guvernul de la Kiev nu există elemente neonaziste. Nici unii, nici alții nu au dreptate. Guvernul de la Kiev și armata care luptă în estul Ucrainei dețin câte o mică minoritate de ultranaționaliști neonaziști. Totuși, pentru ucrainenii din est, chiar și unul este prea mult.

Washingtonul și presa occidentală au ignorat în general ramificațiile negative ale acțiunilor Kievului. Departamentul de Stat nu a spus nimic despre efectul înghețării pensiilor asupra localnicilor din estul Ucrainei; informațiile despre batalionul din Azov care folosește insemne naziste nu au fost tratate cu atenția cuvenită. Cea mai importantă armă a domnului Putin ar putea fi refuzul Occidentului de a se adresa direct populației din estul Ucrainei. Când vorbesc cu prieteni de familie care locuiesc încă la Harkov, ei mă întreabă: "De ce Occidentul ne consideră dușmani?"

Se pare că Occidentul a uitat lecțiile propriei sale istorii. La sfârșitul "războiului rece", în 1989, comunismul a căzut, provocând tulburări și nesiguranță. În acele momente de haos, popoarele din Europa de Est și-au întors privirile spre Vest. Gestul nu a fost întâmplător, ci a survenit după decenii întregi de diplomație publică - de la "Ich bin ein Berliner" ("Sunt un berlinez", n. red.) și de la "Domnule Gorbaciov, dărâmă zidul!" până la emisiunile de noapte de la Vocea Americii și Radio Europa Liberă, care îi asgurau mereu pe cei din spatele "cortinei de fier" că Occidentul nu i-a uitat. În anul acela, familia mea s-a numărat printre multele familii care au fugit din estul Ucrainei la Viena, iar ulterior în Statele Unite.

În 2014, oamenii din estul Ucrainei s-au trezit într-o situație mult mai groznică și mai periculoasă. Ei se vor întoarce spre oricine le oferă pâine și siguranță, respectându-le totodată limba și cultura. Se uită în jur și se pare că își întorc tot mai mult privirile spre est.

Articol de Lev Golinkin, autorul cărții de memorii "Un rucsac, un urs și opt butoaie cu vodcă"
Traducerea: Alexandru Danga