Constantin Cojocari, veteran al Armatei Române, a împlinit vârsta de 106 ani. Igor Grosu: „Este un erou și simbol al neamului nostru”
-
03 Februarie 08:35
![Constantin Cojocari, veteran al Armatei Române, a împlinit vârsta de 106 ani. Igor Grosu: „Este un erou și simbol al neamului nostru” Constantin Cojocari, veteran al Armatei Române, a împlinit vârsta de 106 ani. Igor Grosu: „Este un erou și simbol al neamului nostru”](https://media.radiochisinau.md/image/202502/640x360/251980-206410.jpg)
Constantin Cojocari, veteran al Armatei Române, originar din localitatea Sofia, Hîncești și cel mai bătrân alegător de la alegerile trecute, a împlinit, ieri, 2 februarie, vârsta de 106 ani. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a vizitat cu această ocazie.
„Așa cum i-a promis atunci când l-am vizitat înainte de 9 mai, astăzi de ziua sa de naștere, am revenit pentru a-i spune „La Mulți Ani”. Domnul Cojocari din satul Sofia, Hîncești, este un erou și simbol al neamului nostru, luptând în cel de-al doilea război mondial în anii 1942-1944 în Armata Română. Despre fascinanta istorie de viață s-a scris mult în cei 106 ani, iar mai recent, la alegerile din această toamnă ne-a impresionat prin gestul său de a merge la vot și de fi cel mai în vârstă alegător.
Și de această dată l-am găsit foarte bine informat despre situația din Moldova și din lume și mi-a reiterat că cel mai mult își dorește să fie pace și să prindă ziua când Republica Moldova va fi în marea familie europeană. De aceea, pentru domnul Constantin și pentru generațiile viitoare, avem obligația să păstrăm pacea și să muncim pentru o Moldovă europeană”, a scris Igor Grosu într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.