SONDAJ | La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Igor Dodon ar acumula 38,2%, urmat de candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, cu 29,7 la sută din sufragii

  • 06 Octombrie 2020 12:09
SONDAJ | La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Igor Dodon ar acumula 38,2%, urmat de candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, cu 29,7 la sută din sufragii

La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Igor Dodon ar acumula 38,2%, urmat de candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, cu 29,7 la sută din sufragii, arată datele unui studiu socio-politic, realizat de compania iData.

Pe locul al treilea s-ar situa candidatul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, cu 12,8%. Candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov, ar acumula 8,4 la sută, iar candidatul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, ar obține voturile a 4,7 % dintre alegătorii deciși.

În cazul organizării turului al doilea, confruntarea s-ar produce între Igor Dodon și Maia Sandu, care ar obține 54,2%, și respectiv 45,8% din sufragii.

Compania care a realizat studiul a chestionat și 23 de experți. Aceștia îl creditează pe Igor Dodon cu 43,5 la sută din voturile cetățenilor la prezidențiale, urmat de candidata PAS, Maia Sandu, cu 39,5 la sută.

Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede patru partide, potrivit sondajului realizat printre cetățeni. Este vorba despre Partidul Socialiștilor, care ar acumula 35,2%, Partidul Acțiune și Solidaritate ar avea 28,2%, urmat de Partidul Șor cu 11,8 la sută și Partidul Nostru cu 11,6 %.

Studiul a fost efectuat în perioada 21 septembrie – 3 octombrie, pe un eșantion de 1218 persoane din 74 de localități. Marja de eroare este de 2,8%.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău