Săptămâna într-o oră din 23 noiembrie 2018

  • 23 Noiembrie 2018 16:12
0%
00:00:00
00:00:00

Cele mai importante evenimente ale săptămânii:

A patra ședință a Guvernelor României și Republicii Moldova

La București a avut loc joi, 22 noiembrie a.c., o ședință comună a Guvernelor României și Republicii Moldova care s-a încheiat cu semnarea a 12 acorduri bilaterale de cooperare în diverse domenii. Este vorba, între altele, despre posibilitatea eliminării tarifelor de roaming, construcția autostrăzii Unirii Târgu Mureș – Iași – Ungheni, posibilitatea trecerii căii ferate din R. Moldova la ecartament european, crearea echipelor mixte de patrulă la frontiera comună sau ridicarea a două poduri rutiere noi peste Prut – la Ungheni și la Grozești, raionul Nisporeni. Premierul Pavel Filip a declarat că unirea dintre cele două state nu se face la nivelul declarațiilor politice, ci în mod pragmatic, prin crearea unui spațiu comun energetic, de transporturi și comunicații. În același timp, premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări că România este în continuare un susținător al Republicii Moldova pe calea integrării europene și a îndemnat Chișinăul să facă reformele necesare.

**

Analiști de la Chișinău și București despre ședința comună

Ședința comună a guvernelor de la Chișinău și București a avut loc în contextul unei compromiteri a relațiilor R. Moldova cu Uniunea Europeană ca urmare a derapajelor antidemocratice din ultima perioadă, a declarat comentatorul Vlad Țurcanu în cadrul emisiunii ”Probleme la Zi” de la Radio România Actualități. Potrivit analistului, relațiile dintre cele două state sunt mai degrabă pragmatice decât consolidate de sentimente de apartenentă culturală comună. Și analistul politic de la București Dan Dungaciu s-a referit în cadrul aceleiași emisiuni la derapajele admise în acest an de guvernarea de la Chișinău, ceea ce, în opinia sa, a condus la suspendarea finanțărilor europene și la înrăutățirea relațiilor R. Moldova cu Uniunea Europeană. El a amintit despre expulzarea cetățenilor turci din R. Moldova, de persecutarea reprezentanților opoziției și a unor jurnaliști, precum și de invalidarea scrutinului pentru primăria Chișinăului.

**

Peter Michalko: UE va suspenda oficial ajutorul destinat Republicii Moldova

UE așteaptă de la autoritățile moldovene rezultate în lupta împotriva corupției la nivel înalt, inclusiv pedepsirea celor vinovați de frauda bancară din 2014. Din cauza derapajelor antidemocratice, Bruxelles-ul va suspenda oficial ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro, a anunțat marți, 20 noiembrie a.c., șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul Forumului anual de dezbateri privind integrarea europeană. Vicepremierul responsabil pentru integrare europeană, Iurie Leancă, a recunoscut faptul că în pofida unor succese realizate, în special în domeniul economic și financiar-bancar, relațiile cu UE sunt tensionate. Potrivit experților, un test important pentru relațiile cu Bruxelles-ul vor fi alegerile parlamentare din februarie anul viitor.  

**

Situația din Republica Moldova, discutată la Adunarea Parlamentară a NATO de la Halifax, Canada

Liderul PL Mihai Ghimpu a ținut joi 22 noiembrie a.c., un briefing la Chișinău în care a vorbit despre participarea sa în fruntea unei delegații de deputați din Rep. Moldova la Adunarea Parlamentară NATO care a avut loc în perioada 16-19 noiembrie curent, în Halifax, Canada. El s-a referit la un raport, discutat în cadrul reuniunii, în care s-a menționat despre mersul nesatisfăcător al reformelor și în special eșecul în domeniul reformei justiției. De asemenea, potrivit raportului, principala problemă a țării este consolidarea tot mai mare a puterii oligarhice. Mihai Ghimpu a mai spus că în raport este menționat numele lui Vlad Plahotniuc, liderul PDM fiind prezentat în document inclusiv ca deținător al 75% din posturile de televiziune din țară.

**

Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor, votat în prima lectură

Deputații au votat în prima lectură, în ședința în plen de vineri, 23 noiembrie a.c., proiectul bugetului de stat pentru anul 2019. Veniturile bugetului public național în 2019 vor constitui 63,4 miliarde de lei, iar cheltuielile vor fi cu aproape 6 miliarde mai mari. Atât veniturile, cât și cheltuielile vor crește cu peste 9% față de anul curent. Deficitul bugetar va ajunge la 2,7% din Produsul Intern Brut. Opoziția parlamentară a calificat documentul ca fiind unul electoral, existând riscul ca autoritățile să nu-l poată realiza, în special din cauza suspendării sprijinului financiar extern. Pe de altă parte, reprezentanții Guvernului dau asigurări că există destule premise pentru a prognoza creșterea economică din 2019 și reluarea asistenței externe.

**

Guvernatorul BNM și-a prezentat demisia, la jumătatea mandatului

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Sergiu Cioclea și-a anunțat marți, 20 noiembrie a.c., demisia din funcție, din motive de ordin personal. Fără să ofere mai multe detalii, el a declarat în cadrul unui briefing, în care a prezentat strategia BNM pentru următorii trei ani, că și-a îndeplinit toate obiectivele pe care și le-a fixat atunci când a venit la șefia Băncii Centrale în martie 2016. Între timp, vineri, 23 noiembrie a.c., Parlamentul a luat act de cererea lui Sergiu Cioclea și a declarat vacantă funcția de guvernator al BNM. Sergiu Cioclea a fost numit guvernator în aprilie 2016. Potrivit legislației, guvernatorul BNM este numit de Parlament, la propunerea șefului Legislativului, pe un termen de 7 ani.

**

Deputații din viitorul Parlament se vor conduce de un nou regulament

Deputații au votat joi, 22 noiembrie a.c., în prima lectură, proiectul unui nou regulament al Parlamentului care se va aplica după viitoarele alegeri parlamentare. Codul regulilor și procedurilor parlamentare ține cont de specificul viitorului legislativ care va fi compus din deputați aleși pe liste de partid și în circumscripții uninominale. În viitorul Parlament, fracțiunile parlamentare vor putea fi constituite din cel puțin 6 deputați, față de 5 în prezent. În schimb, dispare obligativitatea ca acest exercițiu să fie încheiat în primele 10 zile de la prima ședință a noului Legislativ. Documentul prevede și posibilitatea formării grupurilor parlamentare, din 2-5 deputați, dar acestea nu vor avea aceleași drepturi ca și fracțiunile din Legislativ. Multe dintre noile prevederi au provocat critici din partea opoziției.

**

Igor Dodon, într-o nouă vizită în Federația Rusă

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon s-a aflat săptămâna aceasta într-o nouă vizită în Federația Rusă în care nu s-a mai întâlnit cu Vladimir Putin, dar a avut întrevederi cu câțiva oficiali ruși, între care reprezentantul special al Kremlinului, Dmitri Kozak. Igor Dodon a rostit, miercuri, 21 noiembrie a.c., și un discurs în Duma de Stat în care a vorbit despre așa-numitul parteneriat strategic moldo-rus, statutul limbii ruse ca „limbă de comunicare interetnică” în Republica Moldova și procesul de reglementare transnistreană. El a insistat că în baza principiului neutralității sale permanente, R. Moldova nu va adera la NATO, stârnind aplauzele deputaților ruși. Totodată, Igor Dodon a lăudat misiunea rusă de pacificare din stânga Nistrului și s-a referit la soluționarea conflictului transnistrean în formatul de negocieri 5+2, subliniind rolul important al Rusiei ca mediator și garant.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:62 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău