Săptămâna într-o oră din 13 septembrie 2019

  • 13 Septembrie 2019 18:47
0%
00:00:00
00:00:00

Cele mai importante evenimente ale săptămânii:

 

*

Ministrul de externe Nicu Popescu, în vizită la Moscova

Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, a efectuat miercuri, 11 septembrie a.c., o vizită oficială la Moscova unde s-a întâlnit cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. La conferința de presă comună, Nicu Popescu a reiterat că retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova este una dintre prioritățile de bază ale Chișinăului, în timp ce Serghei Lavrov a stăruit pe normalizarea relațiilor bilaterale și a cerut o poziție aparte pentru limba rusă în Rep. Moldova. Revenit la Chișinău, Nicu Popescu a declarat că Rep. Moldova nu își dorește categoric să revină la discuțiile privind federalizarea țării, în contextul reglementării conflictului transnistrean. Vizita ministrului moldovean de externe în Rusia a fost văzută în anumite cercuri politice, atât de la Chișinău cât și de la Moscova, ca un început de normalizare a relațiilor dintre cele două țări. Analiștii atrag însă atenția că anume Rusia a fost cea care subminat aceste relații în special după ce Chișinăul a semnat Acordul de Asociere cu UE.

**

Franța va sprijini reabilitarea liniei de cale ferată Chișinău-Ungheni

Secretarul de Stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului francez de externe, Amélie de Montchalin, s-a aflat vineri, 13 septembrie a.c., într-o vizită în Republica Moldova unde a avut întrevederi cu președintele Igor Dodon, cu premierul Maia Sandu, precum și cu alți oficiali moldoveni. Totodată, s-a anunțat că Guvernele celor două țări au semnat o Scrisoare de Intenție, privind finanțarea proiectului de reabilitare și modernizare a liniei de cale ferată Chișinău – Ungheni. Amélie de Montchalin a vorbit despre necesitatea rezolvării  diferendului transnistrean pe cale politică și a subliniat importanța luptei împotriva corupției, în timpul conferinței de presă pe care a ținut-o alături de ministrul moldovean de externe Nicu Popescu.

**

Guvernarea dorește reîntoarcerea în proprietatea statului a Aeroportului Chișinău și a companiei Air Moldova

Guvernul a decis să dea în judecată compania Avia Invest, care a primit în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, pentru a cere anularea contractului cu firma controlată anterior de omul de afaceri Ilan Șor, fugar în Israel. Decizia a fost anunțată de premierul Maia Sandu care a precizat că cererea de chemare în judecată a fost făcută marți, 10 septembrie a.c., prin intermediul Agenției Proprietății Publice. În același timp, autoritățile vor începe și procedurile de întoarcere în proprietatea statului a companiei Air Moldova, a anunțat miercuri, 11 septembrie a.c., președintele Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

**

Șefa Biroului Migrație și Azil, suspendată din funcție

Șefa Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi, a fost suspendată luni, 9 septembrie a.c., din funcție pe perioada anchetei privind expulzarea în urmă cu un an a șapte profesori turci din Republica Moldova acuzați de legături cu rețeaua predicatorului Fethullah Gülen. Olga Poalelungi, a fost suspendată din funcție, printr-un ordin semnat de ministrul de interne Andrei Năstase, ca urmare a anchetei penale pornite de procurori. Ea a fost pusă oficial sub acuzația de depășire a atribuțiilor de serviciu, soldată cu urmări grave în cadrul dosarului privind expulzarea a șapte profesori turci din Rep. Moldova în septembrie anul trecut.

**

Proiectul de modificare a Legii Procuraturii, avizat de Guvern

Guvernul a aprobat în ședința sa de vineri, 13 septembrie a.c., proiectul de modificare a Legii procuraturii. Astfel, candidații la această funcție ar urma să fie selectați de o comisie condusă de ministrul Justiției, din care vor mai face parte experți naționali și internaționali, dar și un reprezentant al președintelui Parlamentului. Potrivit noilor prevederi, la concurs vor putea participa și candidații care au experiență de activitate în avocatură sau în calitate de ofițeri de urmărire penală. Premierul Maia Sandu și-a exprimat încrederea că proiectul va fi adoptat de Parlament la începutul săptămânii viitoare. Ea a explicat această grabă prin intenția de a stopa concursul anunțat de CSP pentru funcția de procuror general.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău