O rută de autobuz se sistează până la sfârșitul verii, iar două rute de troleibuz vor avea un itinerar modificat
-
21 Iunie 11:45
Până la sfârșitul verii, ruta municipală de autobuz nr. 12 se sistează. Pe ruta de troleibuz nr. 33 vor fi adăugate două unități, iar troleibuzele de pe ruta nr. 35 vor circula conform unui itinerar modificat. Schimbările sunt valabile pentru perioada 24 iunie - 31 august, fiind necesare în legătură cu executarea lucrărilor de reparație a unor sectoare de drum din orașul Durlești, transmite IPN.
Primăria municipiului Chișinău menționează că modificările în rețeaua de transport public care deservește orașul Durlești vin în contextul lucrărilor de reparație a unor sectoare de drum. Și anume, din strada Cartușa, tronsonul cuprins între nr. 2/1 și nr. 83a, strada Ștefan Vodă, tronsonul cuprins între nr. 2 și nr. 83, strada Viilor, strada I. Soltîs, strada Hotin, strada Timișoara, strada Rezistenței, stradelele I și II Rezistenței, strada Codrilor, tronsonul cuprins între nr. 22/1 și nr. 38.
Troleibuzele de ruta nr. 35 vor porni de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (Universitatea de Medicină) și își vor continua deplasarea pe strada Vasile Alecsandri - Șoseaua Hâncești - strada Academiei - strada Drumul Viilor - strada Pietrarilor - Șoseaua Hâncești (Stația Sihastrului). Înapoi se vor deplasa pe Șoseaua Hâncești - strada Miorița - strada Gheorghe Asachi - strada Vasile Alecsandri - strada Alexei Mateevici - strada Alexandr Pușkin - strada București - strada A. Șciusev - bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Autobuzele de pe ruta municipală nr. 11 vor porni din Piața Pantelimon Halippa și se vor deplasa pe Șoseaua Hâncești - strada Spicului - strada Ialoveni - strada Nicolae Dimo - stradela Nicolae Dimo (stație terminus). Înapoi vor circula din stradela Nicolae Dimo pe strada Nicolae Dimo - strada Ialoveni- strada Spicului - Șoseaua Hâncești - strada Miorița - strada Gheorghe Asachi - Piața Pantelimon Halippa.
Citiți și: Numărul troleibuzelor care circulă în Chișinău a fost redus cu peste 10% în perioada estivală