Furtuna de marți seara a doborât copaci în mai multe localități. Salvatorii au intervenit în 58 de situații de risc
-
15 Iulie 10:10
Salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în mai multe localități din Republica Moldova, în urma ploilor și rafalelor puternice de vânt înregistrate după furtuna de marți seara.
Echipajele au fost solicitate să defrișeze și să înlăture arborii căzuți care au blocat circulația pe drumuri sau au reprezentat un pericol pentru populație. Intervenții au avut loc în orașul Șoldănești, precum și în raioanele Criuleni, Rezina, Călărași și Orhei, dar și în municipiul Chișinău.
În Chișinău, pompierii au înlăturat un copac căzut pe carosabil, pe bulevardul Decebal. Totodată, pe strada Doina, salvatorii au defrișat o creangă ruptă care a căzut peste liniile electrice și prezenta risc pentru trecători.
O altă intervenție a avut loc în municipiul Orhei, pe strada Mihail Sadoveanu, unde un arbore s-a prăbușit peste o conductă de gaz. Salvatorii au înlăturat copacul pentru a elimina pericolul.
În satul Bolohan, raionul Orhei, un arbore a căzut peste un autoturism. Pompierii au intervenit pentru a elibera vehiculul, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 58 de situații de risc.
Autoritățile îndeamnă cetățenii ca, în cazul producerii unor situații de urgență, să apeleze Serviciul 112.

