Totuși au fost luați în cadrul primului val de deportări, în anul 1940 și trimiși în Siberia:

“Aveam 10 luni, când am fost ridicați în noaptea din 12 spre 13 iunie 1941, din comuna Sângerei, Județul Bălți. Am fost transportați la gara ”Pământeni” din Bălți, apoi cu trenul până la Șoldănești. Acolo, la gară, bărbații erau despărțiți de familii și îmbarcați în alte vagoane care îi duceau în altă direcție, în lagărul Ivdel (Ивдель), din munții Ural, de unde puțini mai reveneau. Femeile cu copii erau duși în imensa Siberie… Când am ajuns acolo, în acel sătuc uitat din taiga, împlinisem deja 11 luni… Peste câteva luni, mama a reușit, printr-o femeie, evreică de naționalitate, care coresponda cu soțul ei din Ivdel, să-l găsească pe tata. Se temea să-i scrie, iar acea femeie, văzându-i starea, i-a spus: Doamnă Chele, scrieți-i, că mai rău nu poate să fie.

Mama i-a scris și a primit răspuns – un bilețel, scris pe o foaie, care pe verso avea niște notițe. El era foarte bucuros că suntem în viată și spunea că speră că ne vom reîntâlni și vom fi iarăși împreună. O ruga pe mama, dacă poate, să-i trimită ceva de mâncare. Nici noi nu aveam ce mânca, dar mama spera să vândă ceva și să ia măcar puține alimente. A tot întrebat la oficiul poștal, dar peste tot o refuzau. Apoi peste câteva luni a primit o scrisorică, în care scria – “ВЫБЫЛ”, adică nu mai este in lagăr. Abia peste câțiva ani mama mi-a spus că tata nu mai este în viață…”

Ecaterina Chele, mama Lidiei Dohotaru a început să-și scrie memoriile în anii '70 ai secolului trecut. Abia în 2003 mai multe fragmente au fost publicate în revista “Magazin istoric”. Ulterior, la recomandarea redacției și cu stăruința fiicei și a nepoatei, caietele au fost îngrijite și pregătite spre editare, realizată mai târziu prin intermediul Ambasadei României și cu sprijinul ICR Chișinău. În baza acestor și a altor mărturii, regizorul Petru Hadârcă a realizat spectacolul “Dosarele Siberiei”, care poate fi vizionat la teatrul “Mihai Eminescu” din Chișinău.