Parlamentul va vota în următoarea ședință denunțarea acordului cultural cu Federația Rusă

  • 22 Noiembrie 2025 16:10
Parlamentul va vota în următoarea ședință denunțarea acordului cultural cu Federația Rusă

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit în ședință și a aprobat ordinea de zi pentru ședințele plenare programate în perioada 27–28 noiembrie 2025. Printre subiectele aflate pe ordinea de zi se regăsește denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale.

Proiectul va fi examinat în a doua lectură, deputații urmând să voteze renunțarea la acest cadru bilateral de colaborare culturală. 

Pe lângă acest proiect, plenul Parlamentului va examina în a doua lectură: rectificarea bugetului de stat pentru 2025; rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat; ratificarea Acordului de facilitate de credit cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare, destinat Programului pentru tranziția energetică verde; proiectul de lege privind utilizarea, conservarea și protecția solurilor.

În prima lectură vor fi analizate: modificările la Legea privind Banca Națională a Moldovei, care vizează aspecte de guvernanță instituțională; noul proiect de lege privind achizițiile publice; inițiativa legislativă privind delimitarea regimului de antrepozit și de producție în zonele libere.

Ședința în plen va începe joi, 27 noiembrie 2025, la ora 10:00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
20,52
Cer fragmentat
Umiditate:66 %
Vint:2,75 m/s
Tue
23
Wed
24
Thu
25
Fri
24
Sat
24
Arhivă Radio Chișinău