Președintele ales Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul României, Daniel Ioniță. „Îmi doresc să reluăm cât mai curând proiectele demarate de echipa noastră la guvern în parteneriat cu Guvernul României”

  • 18 Noiembrie 2020 13:50
Președintele ales Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul României, Daniel Ioniță. „Îmi doresc să reluăm cât mai curând proiectele demarate de echipa noastră la guvern în parteneriat cu Guvernul României”

Președintele ales Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Maia Sandu a adus mulțumiri pentru felicitările Președintelui României, Klaus Iohannis, și Prim-ministrului României, Ludovic Orban, și i-a mulțumit domnului Ambasador pentru susținerea fermă și ajutorul constant oferit de România țării noastre.

„România a fost mereu un prieten bun pentru cetățenii noștri, mai ales în perioade complicate. Suntem foarte recunoscători pentru susținerea acordată de România, inclusiv în pandemie. Le mulțumesc încă o dată, personal, dar și în numele oamenilor din Republica Moldova, medicilor și asistenților români, care ne-au sărit în ajutor atunci când pandemia începea să se declanșeze și la noi în țară.”, a declarat Maia Sandu, potrivit unui comunicat emis de PAS. 

Președintele ales Maia Sandu a accentuat că Republica Moldova intră într-o nouă etapă a politicii externe, de scoatere a țării din izolare și de aprofundare a relațiilor bilaterale în beneficiul cetățenilor noștri.

„Îmi doresc foarte mult să reluăm cât mai curând proiectele demarate de echipa noastră la guvern în parteneriat cu Guvernul României, și anume proiectele de infrastructură, inclusiv în domeniul energetic. De asemenea, avem nevoie de sprijin suplimentar pentru a depăși pandemia”, a menționat Maia Sandu.

Președintele ales Maia Sandu a declarat că este important ca toate aceste proiecte să fie lansate cât mai curând, pentru ca cetățenii să simtă beneficii directe cât mai repede. Maia Sandu a precizat că cetățenii i-au oferit un mandat puternic de întărire a instituțiilor și că va depune toate eforturile pentru ca Republica Moldova să aibă o justiție independentă, să se curățe de judecători și procurori corupți și să pornească motoarele economiei pentru o viață bună acasă:

„Sunt sigură că vom reuși aceste lucruri, mai ales învățând din experiența României și cu sprijinul partenerilor români”, a mai spus Maia Sandu. 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău