Peter Michalko: Valorile drepturilor omului stau la baza relațiilor bilaterale dintre R.Moldova și UE

  • 30 Octombrie 2017 09:28
Peter Michalko: Valorile drepturilor omului stau la baza relațiilor bilaterale dintre R.Moldova și UE

Uniunea Europeană acordă o atenție sporită drepturilor omului, dar și democrației în țările, care sunt partenerele UE, susține șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.

În cadrul unei conferințe naționale, organizate la Comrat, ambasadorul a menționat că acest lucru este un moment extrem de important în relațiile bilaterale și are o influență asupra tuturor domeniilor. Potrivit lui, UE oferă sprijin partenerilor săi astfel încât standardele în domeniul drepturilor omului să avanseze și în Republica Moldova, transmite IPN.

Evenimentul a întrunit pedagogi din instituții de învățământ general și superior din UTA Găgăuzia, din Chișinău, din regiunea transnistreană, dar și liderii organizațiilor non-guvernamentale, de pe ambele maluri ale Nistrului. Peter Michalko a menționat că se simte bucuros de faptul că aflându-se în Republica Moldova în calitate de șef al Delegației UE, poate lucra cu un cadrul legislativ, care deja există între UE și Molodva. Potrivit lui, în preambulul Acordului de Asociere, se menționează anume despre valorile drepturilor omului, care stau la baza relațiilor bilaterale și este foarte important să fie realizat tot ceea ce ține de democrație, drepturile omului și statul de drept. Oficialul a mai spus că Delegația UE este interesată să mențină legătura cu toate componentele societății, pentru care aceste elemente sunt importante și în acest sens sectorul non-guvernamental este cea mai activă parte a societății.

Evenimentul a fost organizat de către Institutul Democrației din Comrat și Universitatea de Stat din Comrat, în parteneriat cu Comunitatea culturii bulgare «Родолюбец» și Centrul pentru promovarea și apărarea drepturilor tinerelor, în cadrul proiectului ce ține de consolidarea încrederii reciproce între pedagogii de pe ambele maluri ale Nistrului, finanțat de UE.

În cadrul conferinței, pedagogii și reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale au făcut schimb de opinii și de practici pozitive în domeniul drepturilor omului și al metodelor moderne de studiere a drepturilor omului și democrației. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău