Parlamentul European a aprobat condițiile în care acceptă un acord cu Marea Britanie (VIDEO)

  • 05 Aprilie 2017 14:33
Parlamentul European a aprobat condițiile în care acceptă un acord cu Marea Britanie (VIDEO)

O largă majoritate a plenului Parlamentului European a adoptat o rezoluție miercuri în care sunt prezentate oficial principiile și condițiile cheie ale legislativului european pentru a aproba acordul de retragere cu Marea Britanie, înțelegere care la sfârșitul negocierilor va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European.

Parlamentul European a dezbătut și a votat prioritățile sale în negocierile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, declanșate de Londra pe 29 martie în urma activării articolului 50, iar un principiu cheie pe care eurodeputații îl statuează este garantarea intereselor cetățenilor, scrie CaleaEuropeana. În cadrul dezbaterii, au luat pe rând cuvântul liderii celor mai importante grupuri politice – Manfred Weber (PPE) și Gianni Pittella (S&D) – negociatorul-șef al PE pentru Brexit, Guy Verhofstadt, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker sau negociatorul-șef al Comisiei pentru Brexit, Michel Barnier.

”Eurodeputații subliniază importanța asigurării unui tratament egal și corect pentru cetățenii UE care trăiesc în Marea Britanie și pentru cetățenii britanici care trăiesc în UE și precizează faptul că Marea Britanie rămâne un stat membru până la plecarea oficială, acest lucru presupunând drepturi și obligații, inclusiv angajamente financiare care s-ar putea prelungi dincolo de data retragerii”, se arată în textul documentului aprobat, conform unui comunicat oficial.

Rezoluție avertizează împotriva oricărui schimb între securitate și viitoarele relații economice între UE și Marea Britanie, se opune oricărei abordări de tipul ”a la carte” sau unei relații bazate pe acorduri separate pentru fiecare sector economic și reiterează indivizibilitatea celor patru libertăți fundamentale pe piața unică – libertatea de mișcare a bunurilor, capitalurilor, serviciilor și oamenilor.

Rezoluția spune că doar atunci când se va fi realizat ”un progres substanțial” în negocierile privind modalitatea de ieșire a Marii Britanii din UE poate începe discuția despre posibile aranjamente tranzitorii. Acestea nu pot dura mai mult de trei ani, iar acordul privind viitoarea relație nu poate fi încheiat decât după ce Marea Britanie a părăsit UE.

Cerința zero a Parlamentului European: Cetățenii pe primul loc

Interesele cetățenilor trebuie să fie în prim-plan încă de la început, se arată în rezoluție, unde se arată, de asemenea, că cetățenii irlandezi ”vor fi afectați în mod special”. Deputații cer tuturor părților să rămână angajate în procesul de pace din Irlanda de Nord și să evite o graniță puternică. Circumstanțele speciale prezentate de această situație trebuie să fie o prioritate în acordul de retragere.

Rezoluția avertizează Marea Britanie împotriva oricărei încercări de a limita drepturile privind libertatea de mișcare înainte de retragerea efectivă din UE și cere UE-27 să examineze modul în care se poate răspunde temerilor cetățenilor britanici că Brexit va duce la pierderea drepturilor legate de cetățenia UE.

Care sunt principiile de negociere

Deputații cer ambelor părți să acționeze cu bună-credință și în completă transparență pentru a asigura o retragere corectă. Rezoluția notează că Marea Britanie ar încălca legislația UE dacă va negocia acorduri comerciale cu state terțe înainte de a părăsi UE și avertizează Marea Britanie să nu se angajeze în negocieri bilaterale cu unul sau mai multe state membre privind procedurile de retragere sau privind viitoare relații cu UE.

Obligațiile Marii Britanii continuă

Marea Britanie va continua să se bucure de drepturile sale de membru UE până la momentul retragerii. Totodată, va trebui să își îndeplinească și obligațiile, inclusiv cele financiare, care rezultă printre altele din bugetul UE actual pe termen lung. Astfel de angajamente financiare ar putea exista și după data retragerii, se mai spune în text.

Rezoluția votată în Parlamentul European este vitală pentru procesul de negociere deoarece fără aprobarea Parlamentului, acordul de ieșire al Marii Britanii nu va putea intra în vigoare.

Prioritățile semnalate în rezoluție sunt vitale, deoarece îi vor ajuta pe deputații europeni să decidă dacă vor aproba un acord eventual sau nu. Fără aprobarea Parlamentului, acordul nu va putea intra în vigoare.

Președintele Consiliului European a prezentat vinerea liniile mari ale planului său de tratative cu Marea Britanie, document ce va fi adoptat de summitul extraordinar al UE-27 din 29 aprilie, iar semnalul pentru Regatul Unit este extrem de clar: UE va negocia cu Marea Britanie nu acord bilateral numai după ce aceasta va deveni un stat terț în relația cu Uniunea, iar negocierile vor fi purtate pe principiul unui singur pachet. Cu alte cuvinte, acordul de retragere va fi aprobat ca un întreg și nu pe bucăți și prevederi individuale.

Declarația comună a liderilor UE

Anterior, într-o declarație comună ce a succedat activării clauzei de retragere din UE cei 27 de șefi de stat sau de guvern au nuanțat faptul că prima lor prioritate este reducerea ”la minimum incertitudinea provocată de decizia Regatului Unit pentru cetățenii noștri, întreprinderile noastre și statele noastre membre”.

Alături de scrisoarea activării articolului 50 și declarația comună a liderilor UE-27, un al treilea document este important în acest început al negocierilor: o rezoluție pe care Parlamentul European o va adopta săptămâna viitoare și în care se acordă o mare importanță tratamentului echitabil față de cetățenii celor 27 de țări care rămân membre UE și subliniază necesitatea reciprocității și non-discriminării între cetățenii Regatului Unit care trăiesc în UE și cetățenii UE care trăiesc în Regatul Unit.

Prioritățile UE în negocieri: cetățeni, buget și frontiere

Principalele priorități ale Uniunii Europene în negocierile cu Marea Britanie vor fi situația cetățenilor europeni din Regatul Unit – peste 3 milioane – dar și a cetățenilor britanici din UE – peste 1 milion. Alături de acestea se află problematica bugetului european și chestiunea frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord și acordul de la Belfast din 1998.

Complexitatea procesului de ieșire a Marii Britanii din UE este dată și de negocierea a două acorduri, cel de retragere și cel privind viitoarele relații dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, cel de-al doilea fiind dependent de finalizarea acordului de ieșire din Uniune, după cum au transmis liderii UE.

Negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a transmis că Marea Britanie va putea ieși din UE numai după ce își ”va plăti facturile și va asigura drepturile cetățenilor europeni”. Banii pe care Marea Britanie ar trebui să îi dea Uniunii – ei reprezentând contribuția financiară a Londrei la bugetul UE – se ridică la suma de 60 de miliarde de euro, potrivit informațiilor vehiculate în presa europeană.

Prioritățile Marii Britanii: continuarea parteneriatului

Premierul britanic Theresa May a publicat joi un articol în șapte cotidiene europene pentru a explica despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană, parte a unei ofensive diplomatice de îmbunătățire a imaginii înainte de începerea efectivă a negocierilor

Vreau să vă asigur că această decizie nu înseamnă deloc respingerea valorilor care ne sunt comune în calitate de europeni”, scrie ea, reiterând în articol majoritatea argumentelor prezentate în scrisoarea oficială trimisă miercuri președintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-l informa de declanșarea procedurii privind Brexit-ul.

Potrivit articolului 50, după ce Marea Britanie a notificat intenția de a se retrage, iar Consiliul European și-a furnizat orientările politice, Comisia Europeană (prin negociatorul-șef Michel Barnier) va fi însărcinată să negocieze și să încheie un acord care stabilește modalitățile retragerii Regatului Unit, ținând cont de cadrul relațiilor sale viitoare cu Uniunea. Acordul se va încheia în numele Uniunii de către Consiliu, statuând cu majoritate calificată, după obținerea aprobării Parlamentului European.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,06 m/s
Wed
18
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău