Nicolae Negru | Chiar dacă Igor Dodon ar avea de ce se teme, accidentul de ieri nu a fost unul premeditat

  • 10 Septembrie 2018 15:36
Nicolae Negru | Chiar dacă Igor Dodon ar avea de ce se teme, accidentul de ieri nu a fost unul premeditat

Poliția a inițiat un proces penal în urma accidentului rutier de duminică, 9 septembrie, în care a fost implicat coloana oficială a președintelui Dodon. Apropiați ai președintelui Igor Dodon anunță că acesta, dar și mama sa, ar fi suferit traumatisme serioase, fapt negat însă ieri chiar de șeful statului. În același timp, fruntași ai Partidului Socialiștilor sugerează că nu ar fi fost vorba de un accident, ci de tentativă de omor, însă analiștii nu împărtășesc această opinie. 

După accidentul de ieri în care a fost implicat escorta prezidențială, Igor Dodon a suferit diferite traumatisme, inclusiv la coloana vertebrală. De asemenea, fiul său ar fi avut de suferit, iar mama sa a fost supusă unei prime intervenții chirurgicale, a scris pe o rețea de socializare consilierul socialist Ion Ceban, fostul purtător de cuvânt al lui Igor Dodon.

Anterior, Ion Ceban sugera într-o postare că accidentul n-ar fi fost unul întâmplător. Un alt lider al socialiștilor, deputatul Vlad Bătrâncea, a scris că ar fi fost vorba de „tentativă de omor”. El consideră că atentatul ar avea legătură cu activitatea politică a lui Igor Dodon, inclusiv cu intenția acestuia de a candida pe listele PSRM la alegerile parlamentare, dar și cu dialogul purtat cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Chiar dacă Igor Dodon ar avea de ce se teme, în urma extrădării cetățenilor turci, accidentul de ieri nu a fost unul premeditat, după cum se vede din imaginile video, a comentat pentru Radio Chișinău analistul politic Nicolae Negru.

„Detaliile acestui accident comentate de experți demonstrează că nu e vorba de o premeditare a șoferului. De fapt, a fost vina șoferului lui Dodon care mâna mașina cu o viteză foarte mare. Ceilalți șoferi s-au speriat, au frânt brusc, șoseaua era umedă și s-a întâmplat accidentul”, a afirmat comentatorul politic.

Inspectoratul General al Poliției a anunțat astăzi că a fost inițiat un proces penal pentru  stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului și luarea unei decizii legale. Poliția sugerează însă că vinovat de producerea accidentului s-ar face șoferul camionului care ar fi intrat pe contrasens și a lovit automobilul în care se afla Igor Dodon. Acesta s-a răsturnat, fiind accidentat și un alt autoturism care făcea parte din coloana oficială. Șoferul camionului, de asemenea, a ajuns la spital.

Accidentul s-a produs în regiunea orașului Strășeni, iar Vlad Bătrâncea a scris că Igor Dodon, însoțit de escortă, își ducea mama acasă în mașina prezidențială. 

Amintim că acesta nu este primul caz cânt coloanele oficiale ale demnitarilor ajung în accidente rutiere, inclusiv din cauza vitezei mari. Presa a scris anterior despre un accident în care a fost implicată o mașină din cortegiul care îl păzea pe fostul președinte Vladimir Voronin în 2007, în urma căruia un om a fost rănit.  Cu câțiva ani înainte de aceasta, presa a relatat și despre un accident care se presupune că ar fi fost provocat de escorta fostului premier Vasile Tarlev, în urma căruia au decedat 7 persoane, inclusiv doi minori.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
22,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:6,69 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
11
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău