Nicolae Negru: „NATO spunea întotdeauna că trebuie să asigure independența R. Moldova, dar este o relație complicată a acestui stat cu această organizație”

  • 30 Noiembrie 2022 08:49
Nicolae Negru: „NATO spunea întotdeauna că trebuie să asigure independența R. Moldova, dar este o relație complicată a acestui stat cu această organizație”

NATO spunea întotdeauna că Rusia trebuie să-și retragă trupele, că NATO trebuie să asigure independența R. Moldova, dar era vorba de o asigurare la modul teoretic. Este o relație complicată a R. Moldova cu NATO și aceasta este complicată din cauza noastră, deoarece noi nu am determinat strategia noastră de securitate, de fapt nu am avut niciuna. Declarațiile au fost făcute de editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

„Relațiile noastre cu NATO nu au început azi au început cu ani în urmă, fiind legate de alte aspecte ale existenței și funcționării statului Republica Moldova. Iată că acum ne aflăm într-o situație nouă, Rusia bombardează Ucraina, bombardează centralele electrice, rețelele electrice pentru ai lăsa pe ucraineni în frig, fără lumină ș.a.m.d. Și, Organizația Națiunilor Unite se pomenește în situația asta neputincioasă. Nu există nicio instituție acum în lume care să asigure îndeplinirea normelor internaționale. Un stat mai puternic vedem cum abuzează un stat mai slab, un stat care posedă arme nucleare face ce vrea și nu respectă aceste legi internaționale, iar Consiliul de securitate nu poate face nimic fiindcă Rusia este membru al consiliului de securitate, iar Adunarea Generală a Națiunilor Unite poate adopta doar recomandări,” susține editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru, la TVR MOLDOVA.

Totodată, Nicolae Negru a menționat că NATO este partenerul care ne-ar putea ajuta în anumite privințe. Potrivit lui, la toate ședințele din ultima vreme și întrunirile de acest fel ale NATO se menționa totuși și R. Moldova.

„Prin urmare, ne adresăm acestei organizații care cât de cât ne poate ajuta că noi avem neutralitatea. Este o relație complicată a R. Moldova cu NATO și aceasta este complicată din cauza noastră, deoarece noi nu am determinat strategia noastră de securitate, de fapt nu am avut niciuna. Cineva era cointeresat ca să stăm în această neutralitate și se dorește ca R. Moldova să rămâne neînarmată, putincioasă în eventualitatea unei încercări de ocupație și lucrul acesta putea să se întâmple, dar nu s-a întâmplat că ucrainenii au rezistat,” spune Negru.

Cu toate acestea, editorialistul Ziarului Național spune că a auzit generali care ziceau că trebuie să intre în Transnistria, unii zicând că trebuie să meargă până la Prut, menționând că și FB-ul face anumite scenarii cum ar putea să reocupe Republica Moldova. 

„Prin urmare, o guvernare responsabilă ar trebui să ia asta în calcul și să asigure securitatea și independența R. Moldova. NATO spunea întotdeauna trebuie să asigure independența R. Moldova, dar este o relație complicată a acestui stat cu această organizație,” a mai adăgat editorialistul Ziarului Național.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:3,09 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău